Gillian Anderson şi David Duchovny, la 20 de ani după „X Files”

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Pe 10 septembrie s-au împlinit 20 de ani de la difuzarea primul episod din „X Files”, prilej cu care echipa s-a reunit pentru a sărbători. Iată cum arată Gillian Anderson şi David Duchovny la 20 de ani după rolurile care i-au făcut celebri.
Echipa care a lucrat la serialul fenomen al anilor ’90 s-a reunit în acest weekend la Hollywood pentru a sărbători 20 de ani de la difuzarea primul episod, pe 10 septembrie 1993. Evident, toţi ochii s-au îndreptat asupra actorilor din rolurile principale. Deşi au trecut 20 de ani, Gillian Anderson şi David Duchovny sunt aproape neschimbaţi. Amândoi arată la fel de bine ca atunci când cucereau lumea în rolurile lui Scully şi Mulder, agenţii FBI care investigau fenomene paranormale.
Gillian Anderson, acum în vârstă de 45 de ani, nu a mai avut acelaşi succes după ce s-au încheiat filmările la „X Files”. Ea s-a orientat mai mult către teatru, dar a lucrat şi la mai multe filme şi miniserii TV. În ultimii ani a revenit în seriale – „The Fall” şi „Hannibal”.
Viaţa ei personală a fost destul de zbuciumată. De primul soţ, cunoscut pe platoul de la „X Files” a divorţat după trei ani de căsnicie, iar cu al doilea soţ a stat doi ani. Are trei copii, o fetiţă şi doi băieţi.
Gillian Anderson şi David Duchovny, la 20 de ani după "X Files"
David Duchovny, care are 53 de ani în prezent, a avut parte de mai multă atenţie din partea publicului datorită serialului „Californication”, însă viaţa lui personală a fost la fel de zbuciumată din cauta dependenţei de sex de care a declarat că suferă.
Gillian Anderson şi David Duchovny, la 20 de ani după "X Files"
El s-a căsătorit din 1997 cu Tea Leoni, însă relaţia lor a fost presărată cu multe despărţiri, deşi actorul s-a internat pentru a-şi trata dependenţa. Până la urmă s-au despărţit definitiv în 2011.
Gillian Anderson şi David Duchovny, la 20 de ani după "X Files"

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton