Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Un spectacol astronomic cu totul deosebit va avea loc în noaptea de 15 spre 16 iunie, când se va produce cea mai lungă eclipsă totală de Lună din ultimii 100 de ani.
Fenomenul istoric va fi unul cu atât mai spectaculos, cu cât Luna ar urma să capete culori impresionante, de portocaliu, roşu, cărămiziu sau chiar maro – negru, pe toată durata sa de o oră şi jumătate. Nuanţele pe care le capătă Luna în timpul unei eclipse sunt influenţate de calitatea atmosferei (în funcţie de cât de poluată este atmosfera), precum şi de durata acesteia.
Eclipsa va începe la 20.24, când Luna se află sub orizont. Va răsări la 20.51, moment în care astrul se află deja în penumbra Pământului, iar la ora 21.22, Luna va începe să intre vizibil în umbra Pământului. Luna va fi complet acoperită până la ora 22.22 şi va începe să iasă din umbră imediat dupa miezul nopţii, pe la 00.12.
Fenomenul va fi vizibil cu ochiul liber din toată lumea, mai puţin din SUA.
Fenomenul neobişnuit prin raritate va fi specială şi datorită faptului că Luna se va afla în Calea Lactee, fiind singurul moment în care se poate vedea Luna în intregime înconjurată de Calea Lactee.
Eclipsa de Lună are loc atunci când Luna, în mişcarea ei în jurul Pământului, intră în umbra acestuia. Aceasta se întâmplă când Soarele, Pământul şi Luna sunt aliniate exact pe aceeaşi linie.
Posibile efecte ale eclipsei
Despre astfel de fenomene astronomice, geologii au crezut dintotdeauna că Luna poate provoca schimbări pe Terra, ca urmare a capacităţii astrului de a modifica câmpul magnetic al Pământului.
Mai exact, miezul metalic al Terrei interacţionează cu magnetismul rocilor de pe Lună, ceea ce produce creşterea câmpului electric al Pământului.
Se crede că Luna poate genera şi schimbări geologice, dar mai ales climatice în timpul fenomenelor de Lună lină sau eclipse, precum maree, cutremure, tsunami sau uragane.
În ce îi priveşte pe amatorii de horoscop, astrologii nu întârzie niciodată să avertizeze zodiile despre influenţa pe care o aduce Luna pentru fiecare în parte. Potrivit acestora, eclipsele provoacă în mod invariabil crize de tot felul şi afectează toate zodiile.