Sunt tineri, celebri şi bogaţi, dar nu au timp să-şi caute fericirea, aşa că, pentru unele vedete, norocul a venit de la locul de muncă, ei îndrăgostindu-se pe platoul de filmare.
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Angelina Jolie, care anul acesta s-a căsătorit cu Brad Pitt are o relaţie de nouă ani cu el. Cei doi s-au cunoscut pe platoul de filmare al peliculei „Domnul şi doamna Smith/ Mr. & Mrs. Smith”, unde interpretează un cuplu de asasini profesionişti. Atracţia dintre cele două staruri, atât de palpabilă pe marele ecran, s-a transpus în scurt timp şi în viaţa reală. Brad Pitt a divorţat de actriţa Jennifer Aniston în 2005, după patru ani şi jumătate de căsnicie, pentru a fi împreună cu Jolie.
Chiar dacă a suferit mult după divorţul de Brad Pitt, Jennifer Aniston a încercat să se consoleze în braţele altor bărbaţi. din fericire, în 2012, în timpul filmărilor la pelicula „Cu lumea-n cap”, actriţa l-a cunoscut pe catualul ei logodnic, Justin Theroux, cel cu care a anunţat că se va căsători anul viitor.
Andrew Garfield şi Emma Stone s-au cunoscut la audiţiile fanteziei cu supereroi The Amazing Spider-Man şi formează un cuplu din vara anului 2011, actorul în vârstă de 28 de ani mărturisindu-le jurnaliştilor că a simţit din primul moment o conexiune specială cu actriţa în vârstă de 23 de ani. “Ne-am înţeles foarte bine ca oameni în pauzele de filmare. Acela a fost lucrul distractiv. Ne pierdeam vremea împreună între duble şi am simţit că este ceva diferit”, a declarat actorul.
Actriţa Katherine Heigl şi solistul Josh Kelley au una dintre căsătoriile exemplare de la Hollywood. Cei doi s-au cunoscut în 2005, când Katherine a apărut în videoclipul cântăreţului “Only You” şi de atunci au devenit nedespărţiţi. Mai târziu, Josh compune o melodie special pentru iubita lui – “Hey Katie!” şi la scurt timp o cere în căsătorie. Nunta a avut loc în 2006, într-un decor de basm, într-un cort intim, plin cu lumânări şi flori albe, pe fundalul unei ninsori romantice.
La scurt timp după ce s-au cunoscut, în 2010, în timpul filmărilor pentru drama „Dream House”, actorii Daniel Craig şi Rachel Weisz şi-au petrecut vacanţa de Crăciun împreună, fiind surprinşi de paparazzi în ipostaze tandre. Era doar începutul poveştii lor de dragoste, care a dus la oficializarea relaţiei lor în 2011.
Actriţa Naomi Watts şi actorul Liev Schreiber s-au cunoscut în timpul filmărilor la pelicula “Vălul pictat”, în 2006. De atunci cei doi au rămas împreună, au doi copii şi unul dintre cele mai solide mariaje din lumea filmului.