U2, pe primul loc în clasamentul celor mai bine plătiți muzicieni din 2018

De Oana Savin pe
Trupa rock U2 s-a situat pe prima poziiție a clasamentului Forbes al celor mai bine plătiți muzicieni în 2018. Podiumul a fost completat de Coldplay și Ed Sheeran.

Între 1 iunie 2017 și 1 iunie 2018, U2 a câștigat 118 milioane dolari, suma fiind generată de concertele ce au marcat 30 de ani de la lansarea albumului „The Joshua Tree” și de noul turneu Experience+Innocence.

Locul al doilea în clasament este ocupat de trupa Coldplay, care a înregistrat câștiguri în valoare de 115.5 milioane dolari, bani aduși de turneul „A Head Full of Dreams”.

Britanicul Ed Sheeran, în vârstă de 27 de ani, a ocupat poziția a treia a topului Forbes, cu 110 milioane dolari.

Bruno Mars se află pe poziția a patra, cu 100 milioane dolari, iar Katy Perry a câștigat anul acesta 83 milioane dolari, asigurându-și un loc în top 5.

Top 10 cei mai bine plătiți muzicieni

  1. U2 – 118 milioane dolari
  2. Coldplay – 115.5 milioane dolari
  3. Ed Sheeran – 110 milioane dolari
  4. Bruno Mars – 100 milioane dolari
  5. Katy Perry – 83 milioane dolari
  6. Taylor Swift – 80 milioane dolari
  7. Jay-Z – 76.5 milioane dolari
  8. Guns N’ Roses – 71 milioane dolari
  9. Roger Waters – 68 milioane dolari
  10. Diddy – 64 milioane dolari

Sursă foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

EXCLUSIV. Sfaturi vestimentare pentru femeile cu forme de la Raluca Bădulescu, jurata emisiunii "Bravo, ai stil!"

EXCLUSIV. Sfaturi vestimentare pentru femeile cu forme de la Raluca Bădulescu, jurata emisiunii "Bravo, ai stil!"