Ți-l mai aduci aminte? Cine este actorul care prezenta cotele apelor Dunării la radio?

De Mădălina Manole pe
Cu siguranță, toți ne amintim de vocea crainicului care prezenta la radio cotele apelor Dunării, însă mai puțin știm cui aparținea aceasta.

Ei bine, este vorba de actorul Anton Filip, astăzi, în vârstă de 71 de ani. Acesta este, în continuare, la fel de pasionat de cuvinte și nu ezită să se joace cu acestea, însă recunoaște că marele său regret este că nu a avut ocazia până acum să joace într-un film: „Mie îmi plac lucrurile, cel puţin cele care se rostesc în cuvânt, să aibă o anumită precizie. Sunt înnebunit după toponimie şi după onomastică, în toate limbile pământului, le-am rostit şi le-am învăţat de unde puteam. Îmi amintesc că atunci când a trebuit să pronunţ numele lui Boieldieu, nu ştiam dacă este Bauldieu sau Boieldieu şi domnul Iosif Sava se instala la microfon. Am stat câteva minute și i-am spus: Maestre, iertaţi-mă că îndrăznesc, cum îi spunem lui ăsta? Zice: Domnule, dumneata pronunţă-l şi eu am să fiu atent şi am să pronunţ şi eu ca dumneata. Îţi dă un anume soi de satisfacţie.” – a declarat Anton Filip pentru emisiunea Bonton de la Digi 24.

Cu toate că are o vârstă înaintată, Anton Filip este o prezență constantă pe rețelele sociale, ba chiar s-a implicat de curând într-un proiect online. De asemenea, o altă atitudine de apreciat la actor este faptul că tratează întâmplările cu umor și încearcă să-și mențină o viziune optimistă asupra vieții.

În cadrul reportajului realizat de Digi 24, Anton Filip rememorează cu amărăciune o perioadă grea din viața sa, Revoluția din 1989, când, alături de colega și buna sa prietenă, actrița Teodora Mareș, se afla pe scena teatrului din Sfântu-Gheorghe: „S-au întâmplat evenimentele, nu ştim cum să le zicem la alea din 1989, nimeni nu ştie să definească mişcarea de atunci. Oricum, pe mine m-au zdruncinat din trei puncte de vedere, adică mi-am pierdut soţia, ea atunci a plecat. Mi-am pierdut patria: noi am sperat să fie mai bine, mai strălucit. Şi nu e. Şi mi-am pierdut şi profesia, pentru că teatru, într-o lume în care majoritatea este maghiară, nu puteam juca.” 

Citește și – Este de nerecunoscut! Cum arată Cristian Tabără acum și cu ce se ocupă

Citește și – Îl mai ții minte pe Ghiţă Ciobanul? Uite s-a ales de baci după ce n-a mai apărut la TV

Sursă foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Lady Gaga şi Bradley Cooper au o relație ascunsă? Ce spune Mel B despre cei doi

Lady Gaga şi Bradley Cooper au o relație ascunsă? Ce spune Mel B despre cei doi