Home > Vedete > Străine > Meghan Markle ar fi dus la divorțul dintre fosta ei cea mai bună prietenă, Jessica Mulroney, și soțul acesteia: „O considera parte din familie”
Meghan Markle ar fi dus la divorțul dintre fosta ei cea mai bună prietenă, Jessica Mulroney, și soțul acesteia: „O considera parte din familie”
Fosta cea mai bună prietenă a lui Meghan Markle, Jessica Mulroney, a divorțat de soțul ei, Ben Mulroney, după 16 ani de căsnicie. Mai multe surse din cercul lor de apropiați susțin că distanțarea de ducesa de Sussex ar fi dus la problemele dintre soții Mulroney. Din acest motiv, Jessica regretă că a participat la nunta lui Meghan cu prințul Harry din 2018.
Destrămarea prieteniei dintre Meghan Markle (44 de ani) și Jessica Mulroney (45 de ani) ar fi „provocat tensiuni în căsnicia stilistei”, a dezvăluit o sursă din cercul de apropiați al celor două, potrivit Daily Mail. Prietenia dintre stilistă și fosta actriță s-a încheiat după ce Jessica a fost acuzată de rasism în 2020. Atunci s-a aflat despre aceasta că ar fi amenințat cariera influenceriței Sasha Exeter. Jessica și-a cerut iertare, iar Ben și-a dat demisia de la jobul de prezentator TV pentru a-i fi alături.
„Dacă [Jessica] ar putea da timpul înapoi, o parte din ea și-ar dori să nu fi participat niciodată la nunta [dintre Markle și prințul Harry din 2018]. Deși s-a bucurat de toată expunerea pe care i-a adus-o la momentul respectiv, aceeași expunere a generat explozia de pe social media care a urmat și care a dus la sfârșitul prieteniei ei cu Meghan și la sfârșitul căsătoriei sale”, a declarat o sursă, pentru Daily Mail.
Jessica Mulroney și-a găsit liniștea în sobrietate și terapie
Deși Jessica „o considera pe Meghan parte din familie”, se pare că acum „vede toată acea perioadă ca pe un «nor negru»”. Meghan și Jessica au încetat să mai posteze împreună sau una despre cealaltă în anul 2021. În schimb, Jessica a distribuit în mod repetat citate criptice pe Instagram, citate care au devenit de cele mai multe ori titluri de presă.
În 2023, Jessica i-a atacat pe oamenii care „caută motive de a fi împotriva” ei și a recunoscut că „și-a pierdut prietenii” cu doi ani înainte. Potrivit Page Six, Jessica și-a găsit liniștea în sobrietate și terapie, după divorțul de soț.
Jessica și Ben Mulroney s-au despărțit cu mai mult timp în urmă, însă apropiații au aflat vestea recent, la o nuntă la care stilista a fost invitată. „Jessica părea tristă, dar și ușurată să aibă claritate”, a explicat o sursă.
Jessica și Ben și-au oficializat relația în 2008 și împreună au trei copii, o fiică, Ivy, și doi fii gemeni, Brian și John.
Foto: Profimediaimages.ro
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.