Situaţia PENIBILĂ prin care au fost obligaţi să treacă musafirii lui Cabral şi ai Andreei Ibacka, timp de 2 ani

.

„Pentru mine, fiecare ‘defect’ de acasă e strâns legat de o amintire. De o amintire dragă, în general.
Asta mai ales pentru că m-am ocupat personal de lucrările de renovare ale casei. Și când spun personal, mă refer fie la implicare activă, cum a fost în cazul vinaromului de pe pereţi, asamblării mobilei sau curăţeniei la locul de muncă, fie la implicare decizională, respectiv alegerea materialelor sau supravegherea lucrărilor.

Iar ca să mă înţelegi şi mai bine, îţi spun că preţ de vreo 2 ani, clanţa de la baie – capcană pentru musafiri – a stat montată invers. Adică se deschidea prin ridicare, nicidecum prin apăsare, cum se întâmplă în general. Am montat-o aşa accidental, dar când ne-am dat seama cât de bine ne distrăm o dată cu fiecare domn Goe care ne-a trecut pragul şi a rămas închis în toaletă, ne-am hotărât s-o lăsăm aşa, pe dos”, a povestit Andreea pe blogul personal.

Mai multe pe Libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton