Home > Vedete > Româneşti > Răzvan Lucescu, mesaj tulburător din aeroport, după moartea tatălui său: „Tuturor fiilor și fiicelor care au părinți…” Fiul lui Mircea Lucescu a părăsit România în prima zi de Paște
Răzvan Lucescu, mesaj tulburător din aeroport, după moartea tatălui său: „Tuturor fiilor și fiicelor care au părinți…” Fiul lui Mircea Lucescu a părăsit România în prima zi de Paște
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
La doar două zile după ce și-a condus tatăl pe ultimul drum, Răzvan Lucescu a părăsit România în prima zi de Paște. Vizibil copleșit de durere, antrenorul lui PAOK a vorbit pe aeroportul Otopeni despre pierderea uriașă suferită și a transmis un mesaj emoționant tuturor celor care încă își au părinții în viață. Lacrimile nu l-au ocolit, iar cuvintele sale au impresionat pe toți cei prezenți.
Mulțumiri pentru cei care au fost alături de familia Lucescu
Răzvan Lucescu a început prin a le mulțumi tuturor celor care au fost alături de familia sa în aceste zile grele, marcate de moartea lui Mircea Lucescu, unul dintre cei mai respectați antrenori din istoria fotbalului românesc.
„Vreau astăzi să mulțumesc din inimă absolut tuturor celor care au fost alături de tatăl meu la acest ultim drum, celor care s-au ocupat de organizarea înmormântării, tuturor celor care au avut un gând bun la adresa lui, dar absolut tuturor celor care undeva, departe sau aici, în București, au simțit să fie aproape de el.”
Antrenorul a mărturisit că trece printr-o perioadă extrem de dificilă, însă încearcă să accepte inevitabilul.
„Din păcate, pentru mine este un moment foarte greu, complicat, însă asta este viața, trebuie să știm să trecem, nu sunt singurul, sunt atâția și atâția oameni care și-au pierdut părinții. Trebuie să înțelegem și să acceptăm, ne luptăm să trecem peste.”
Îndemn emoționant pentru cei care încă își au părinții în viață
Cu vocea tremurândă, Răzvan Lucescu a transmis un mesaj profund, născut din propriul regret. A vorbit despre importanța comunicării cu părinții și despre cât de ușor trece timpul fără să ne dăm seama.
„Aș avea un singur sfat, dacă îmi pot permite acest lucru: tuturor fiilor și fiicelor care au părinți, să stea cât mai mult de vorbă cu ei, cât mai mult, cât mai mult! Și dacă ei nu o fac, părinții să îi forțeze să o facă.”
El a explicat că ritmul vieții ne face adesea să credem că avem timp, însă realitatea poate lovi brusc.
CONȚINUT VIDEO UNICA
„Te iei cu timpul, cu problemele, ți se pare că niciodată nu se va întâmpla nimic și te lovește dintr-odată și ajungi să înțelegi că nu ai făcut, că nu ai comunicat destul. Eu în acest moment simt că am comunicat mult prea puțin cu el în ultima vreme.”
Răzvan Lucescu a plecat din România cu sufletul încărcat, dar cu demnitatea și sensibilitatea care l-au caracterizat mereu. Mesajul său a rezonat puternic în rândul celor care l-au ascultat, transformând durerea personală într-o lecție de viață pentru toți.
Pierderea lui Mircea Lucescu lasă un gol imens în fotbalul românesc, dar și în viața fiului său, care a demonstrat încă o dată că, dincolo de performanțe și trofee, familia rămâne cea mai importantă.