Robbie Williams va urca pe scena UNTOLD

De Oana Savin pe
Robbie Williams va urca pe scena principală a festivalului UNTOLD din această vară.

Concertul susținut la Cluj-Napoca este unul cu totul special, mai ales pentru că artistul și-a ales pentru anul acesta doar câteva concerte în întreaga lume, iar printre acestea se numără și festivalul UNTOLD.

Organizatorii festivalului promit un spectacol în adevăratul sens al cuvântului, pus în valoare și de producția impresionantă pe care o vor pregăti pentru acest eveniment.

Show-ul va dura peste o oră și jumătate și va aduna peste 50 de muzicieni și dansatori ce vor urca pe scenă alături de cântărețul britanic.

Astfel, UNTOLD își pătrează promisiunea de a aduce artiști de top din întreaga lume și de a evolua la fiecare ediție.

Cine este Robbie Williams

Williams a devenit cunoscut din prima cilpă în care a urcat pe scenă alături de trupa Take That în 1990. Cinci ani mai târziu, artistul a decis că își dorește o carieră solo.

În 2006, artistul a intrat în Cartea Recordurilor prin faptul că a vândut în doar o singură zi, 1,6 milioane de bilete la turneul Close Ecounters Tour. Robbie Williams este și un artist foarte premiat, are peste 18 premii Brit Awards și 3 premii MTV European Music Awards.

Artistul are nu mai puțin de 7 single-uri numărul 1 și aproape toate albumele sale au ocupat locul 1 în topurile britanice. De altfel, artistul britanic este cel mai bine vândut artist din Marea Britanie, cu peste 75 de milioane de albume vândute.

Pe lângă multe alte hituri, în vară, pe scena festivalului UNTOLD se vor auzi melodii ca “Feel”, “Angels”, “Rock DJ”, “Let Me Entertain You”, “Freedom”, “Millennium”, “She´s The One”, “Old Before I Die”, “Kids”, “Eternity”, ” Something Stupid ”, “Radio”, “Bodies” și “Candy”.

Sursă foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

EXCLUSIV. Noi începuturi pentru Anna Lesko. Artista își renovează complet casa. VIDEO

EXCLUSIV. Noi începuturi pentru Anna Lesko. Artista își renovează complet casa. VIDEO