Prințul Charles a primit averile localnicilor din Cornwall care au murit fără testament

De Unica.ro pe
O regulă din Marea Britanie, veche de secole, i-a adus prințului Charles peste un milion de lire de la locuitorii din Cornwall care au decedat anul trecut. 

În perioada aprilie – decembrie 2019, moștenitorul tronului britanic a colectat 868.000 de lire sterline de la locuitorii comitatului Cornwall care au decedat fără să las în urmă un testament și care nu au moștenitori, precum și de la firmele dizolvate nerevendicate.

Citește online gratuit numărul de iulie al revistei Unica

Suma a fost suplimentată cu alte 201.000 de lire. Acestea au fost colectate între ianuarie 2020 și încheierea anului fiscal anterior în luna martie. Astfel, veniturile Ducelui de Cornwall au urcat la peste 22 milioane de lire sterline.

Potrivit unei legi – bona vacatia – care datează de două secole, din timpul regelui William al IV-lea al Regatului Unit, averile localnicilor din Cornwall care nu au rude apropiate și care mor fără să lase un testament îi revin ducelui de Cornwall.

Citește și: Prințul Charles s-a vindecat de COVID-19, dar a rămas cu sechele

Prințul Charles reține o parte din bani pentru a-i înmâna înapoi eventualelor rude neidentificate care pot să pretindă ulterior moștenirea. De asemenea, toți banii proveniți din aceste averi sunt depuși într-un fond de investiții și multiplicați, pentru a fi folosiți în scopuri caritabile și pentru plata diferitelor proiecte din Cornwall, potrivit hotnews.ro.

Sursă foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro