Noul iubit al Dianei Simion, prima declarație: „Ne cunoaștem de vreo 20 de ani”

De Mădălina Manole pe
Diana Simion, fosta soție a lui Răzvan Simion, este din nou fericită și împlinită. După ce a trecut printr-un divorț destul de dureros, Diana Simion se iubește cu un bărbat pe care-l cunoaște de aproape 20 de ani.

Diana și Răzvan Simion au divorțat în urmă cu aproximativ 5 ani, iar atunci aceasta s-a mutat în Timișoara, orașul său natal. De curând, fosta soție a lui Răzvan Simion a început o nouă relație și se bucură de o nouă etapă de viață: „Aș prefera să nu vorbesc eu. Da, avem o relație de câteva luni. Ne cunoaștem de vreo 20 de ani, însă abia acum câteva luni ne-am revăzut, cu ocazia unui eveniment, unde am socializat și s-a întâmplat ce se întâmplă în continuare. Sunt un om simplu, nu am averi, muncesc mult, îmi place să trăiesc liniștit. Diana mă ajută, ne susținem reciproc”, – a mărturisit cu sinceritate noul iubit al Dianei Simion, pentru Click.

Diana Simion are doi copii din mariajul cu Răzvan Simion, iar noul său partener de viață a reușit să lege o relație foarte bună cu aceștia: „Cu copiii mă înțeleg foarte bine, sunt copii mega cuminți, politicoși, deștepți. Tot ce își poate dori un părinte” – a mai declarat acesta pentru sursa citată.

Noul iubit al Dianei Simion se numește Radu și este un om de afaceri din Timișoara care deține un restaurant și un magazine de vinuri.

Sursă foto: Facebook, arhivă

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Cum arată soția lui Ludovic Orban, noul premier desemnat de Klaus Iohannis

Cum arată soția lui Ludovic Orban, noul premier desemnat de Klaus Iohannis