Minodora (47 ani) a reușit să slăbească 40 de kilograme, iar acum arată așa cum și-a dorit întotdeauna. Artista a făcut publice câteva imagini cu noua ei siluetă, alături de un mesaj în care își exprimă fericirea și mândria că a reușit să scape de kilogramele în plus.
Minodora a reușit să slăbească 40 de kilograme, iar acum are silueta la care a visat mereu. Artista spune, totuși, că a fost un drum lung și greu, însă a reușit să câștige lupta cu kilogramele și este mai fericită ca oricând.
„Mulțumesc, Doamne, că am reușit să scap de 40 de kg! Nu a fost ușor, nu este ușor!”, și-a început cântăreața mesajul de pe pagina sa de Facebook.
Minodora a povestit că în anul 2017 a apelat la o operație de micșorare a stomacului și a avertizat că și cu cea operație te poți îngrășa la loc, dacă nu ești atent la alimentație.
„Am făcut operația de stomac în anul 2017, dar și cu operația făcută te reîngrași dacă nu ești atentă! În poza din dreapta aveam 98 de kg!”, a precizat artista.
Acum că a ajuns la kilogramele dorite, Minodora spune că, deși mănâncă orice își dorește, ține totuși cont de câteva reguli, pentru a se asigura că nu va pune la loc kilogramele pierdute.
„Mănânc absolut orice dar în cantități mici. Niciodată nu mănânc până mi se umflă stomacul. Nu mai am senzația asta de preaplin de mulți ani de zile. Nu mă culc mâncată. Mănânc cu 4 – 5 ore înainte de culcare. Când nu am concerte, eu la 22:30 sunt în pat, dorm. Ultima masă e pe la șapte. Cu trei ore jumătate înainte să dorm nu mai pun nimic în stomac”, a explicat ea.
De curând Minodora și soțul ei au sărbătorit 21 de ani de relație, moment în care aceasta a mărturisit că el este „echilibrul” său.
„Țin foarte mult la Papi, este foarte important pentru mine, este echilibrul meu, pentru că el e mai pașnic, e diplomat, îmi spune și mie să fiu mai diplomată. Întotdeauna pe dreptatea mea pierd. Cu răbdarea treci marea! Îl iubesc mult pe Papi! Noi ne iubim ca în prima zi! Există aceleași sentimente, îl iubesc la fel de mult, îl pup la fel de mult”, a declarat artista la „Viața fără filtru”.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus cum arată acum Minodora
Sursă foto: Facebook
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.