Gina Pistol, despre cele mai frumoase amintiri din copilărie

De Oana Savin pe
Gina Pistol a vorbit despre cele mai frumoase amintiri pe care le are din copilăria sa. Iar acestea sunt legate de deliciile culinare pregătite de mama sa și de bunicii ei.

În apropierea noului sezon al show-ului culinar „Chefi la cuțite”, ce este dedicat familiilor, Gina a mărturisit că mama sa a fost cea care a introdus-o în lumea bucătăriei.

„Vacanțele din copilărie le petreceam la bunici, la țară și țin minte că îmi plăcea foarte mult pâinea pe care mamaia o făcea pe vatră. Tot din aluatul acela ne pregătea și brânzoaice și eram fascinată de cât de bune sunt. Toată mâncarea pe care bunicii mei o făceau era delicioasă, pentru mine avea gustul perfect. Mâncarea făcută la vatră, la ceaun, servită din vase de pământ este aparte”, a dezvăluit frumoasa prezentatoare.

Deși mama sa a fost cea care i-a stârnit curiozitatea în ceea ce privește gătitul, Gina Pistol mărturisește că cele două nu împărtășesc aceeași viziune în bucătărie. Cu toate acestea, este convinsă că într-o competiție culinară ar forma o echipă imbatabilă.

„Nu prea mă înțeleg bine cu mama în bucătărie, pentru că avem un stil diferit, nu suntem pe aceeaşi lungime de undã. Eu sunt foarte organizată, de cele mai multe ori gătesc ca în reclame: toate ingredientele sunt puse în boluri diferite, mirodeniile pe care le folosesc sunt așezate în farfuriuțe, iar vasele sunt spălate rând pe rând. După ce pregătesc ceva în bucătărie, nici nu simți că am fost pe acolo”, a afirmat Gina Pistol

„Mama, în schimb, este puțin mai dezorganizată și tinde să improvizeze. Deși suntem la poluri opuse, cred că într-o competiție am putea să ajungem pe aceeași lungime de undă și să pregătim cele mai delicioase preparate, pentru că amândouă știm să dăm gust mâncării, ne-am completa. Ea face niște prăjituri extraordinare, iar mie îmi place să pregătesc mâncare sărată”, a completat ea.

Chefi la cuțite, sezonul special dedicat familiilor, schimbă structura echipelor. Formate din câte patru membri, familiile vor participa ca grup în cel mai iubit show culinar, dornice să demonstreze că au ingredientele necesare pentru a obține cuțitul din partea chefilor Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu. Vedete, foști concurenți talentați, juniori pasionați de gătit sau oameni în vârstă cu experiență în bucătărie, toți își vor încerca norocul în etapa audițiilor.

Cei mai talentate familii vor fi alese în taberele celor trei jurați și vor intra în arena culinară Chefi la cuțite, unde au o șansă de a demonstra că au sarea și piperul necesare pentru a ajunge în marea finală și a obține premiul de 10.000 de Euro.

Noul sezon Chefi la cuțite dedicat familiilor are premiera pe 30 aprilie, de la 20:00, pe Antena 1.

Sursă foto: PR

Finalul "Game of Thrones". Ce detaliu ascuns au remarcat fanii

Finalul "Game of Thrones". Ce detaliu ascuns au remarcat fanii