George Burcea, copilărie marcată de separarea părinților. „Nu am reușit să fac pace cu ambii părinți”

De Unica.ro, pe

Invitat în emisiunea „În Oglindă”, găzduită de Mihai Ghiță, George Burcea a vorbit despre copilăria lui marcată de separarea părinților. Actorul mai are un frate și două surori. La trei săptămâni de la nașterea lui George, părinții lui s-au despărțit. Un an și jumătate, toți cei patru frați au rămas în grija mamei.

George Burcea, copilărie marcată de separarea părinților

Mai târziu, George, mezinul, și una dintre surorile lui, prima născută, au rămas cu mama lor în județul Botoșani, la Puțureni, la bunicii din partea mamei. Ceilalți doi frați mijlocii au plecat la București, în grija tatălui. „I-am văzut pentru prima oară în 2006, după 18 ani. A fost o telenovelă. Undeva prin 2000, o mătușă mi-a dat adresa lui tata de la București”, a povestit George.

George Burcea, copilărie marcată de separarea părinților. „Nu am reușit să fac pace cu ambii părinți”

„Am venit singur, eram paralel, prima oară în București. În buzunar aveam buletinul, ca să le arăt cine sunt. (…) Iese frate-miu din curte, se uită la mine și zice: «Salut! Ce vrei?». Mă uit la el și zic: «Burcea Cristian?». Îi dau buletinul și-i zic: «Eu sunt George Burcea, fratele tău». A leșinat”, a continuat actorul. La fel ar fi reacționat și tatăl și sora lui.

„Visul meu de mic era că voi reuși să-mi strâng toată familia la un loc”, a completat. Părinții lui George s-au despărțit din cauza violenței domestice. „Grav, copci în cap, oase rupte, mâini, picioare, internare, fugit cu copiii iarna, prin zăpadă, noroi, tăiată pe gât”, a explicat George despre rănile mamei sale.

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

Este Viviana Sposub pregătită să devină mamă? Ce a spus vedeta TV despre sarcină

De ce a dormit George Burcea două luni în fața blocului Vivianei Sposub

Ce s-a întâmplat, de fapt, între Viviana Sposub și George Burcea. „Viviana este de neclintit”

„Frica a mânat-o să plece. I-a fost mai teamă decât niciodată. A simțit că dacă nu face acel pas atunci, viața ei se va sfârși. Venea după o noapte în care a stat cu lama la gât și cu toți patru copiii plângând în pat. (…) În februarie a plecat, pe un ger năprasnic”, a mai spus.

La un an și jumătate de la separarea de mama lui George, tatăl lui și-a omorât partenera de la vremea aceea. În aceeași perioadă, mama lui lucra în Turcia, toți cei patru copii fiind în grija bunicilor. „A omorât pe cineva. (…) Era cercetat, a intrat la pușcărie. Mama deja începuse un troc cu turcii, lua cămăși, aur, tot felul de lucruri să le vândă. Bunicii de la București i-au trimis un mesaj mamei din partea tatălui. Voia doi dintre copii. Mama a cedat și cei mijlocii, că așa a cerut tata, s-au dus la el”, a mai povestit actorul.

„Nu am reușit să fac pace cu ambii părinți. Nu am reușit să-i iert în totalitate. Cu siguranță va mai trece mult timp până să spun că i-am iertat. Pe mama o iubesc, mama mă iubește, e aici lângă mine, e omniprezentă, dar mai e ceva… Iar cu tata e mai dificil. Asta nu înseamnă că nu îl iubesc. Nu înseamnă că nu-l respect cât de cât sau că-mi doresc să dau în el. Dar îmi doresc ca povestea noastră să fie expusă pentru mine, pentru vindecare”, a mai spus.

Timp de 4 ani și jumătate, George a format un cuplu cu Andreea Bălan. Fostul cuplu a fost căsătorit din august 2019 până în martie 2020. Împreună au două fiice, Ella Maya (5 ani) și Clara Maria (2 ani). Din vara anului 2020, George formează un cuplu cu Viviana Sposub.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!