Gabriel Cotabiță, după vindecarea de COVID-19: „A fost o formă ușoară”

.

La începutul anului 2021, Gabriel Cotabiță (65 de ani) a fost diagnosticat cu COVID-19 și internat în spital. Anunțul îmbolnăvirii a fost făcut atunci de fiica lui Aela la Antena Stars.

Gabriel Cotabiță, după vindecarea de COVID-19: „A fost o formă ușoară”

Invitat în platoul emisiunii Vorbește Lumea, Gabriel Cotabiță a vorbit despre experiența sa. „Eu habar nu am avut ce mi se întâmpla. N-am înțeles ce s-a întâmplat cu mine ceea ce e foarte bine pentru că nu m-a durut nimic. (…)

Am avut o întâlnire cu niște cetățeni. Nu ei aveau coronavirus, dar o mătușă a unuia a avut și se pare că a fost generoasă. (…) Din momentul în care m-au luat cu SMURD-ul eu nu mai țin minte nimic.

Sunt liniștit. M-am trezit doar de Crăciun și de Revelion când am descoperit că sunt singur. Ceea ce a fost un pic mai greu de suportat. Direct la spital am mers. Mie când mi-e rău, mi-e rău, nu există intermediari. (…)

Am luat în serios această poveste. Nu mă așteptam însă să fie atât de generoși niște oameni cu care mă întâlneam și care în mod normal trebuiau să fie la fel de atenți ca și mine.

Mi-am luat-o pe nepusă masă. Nu mi-o doream. A fost o formă ușoară și am avut posibilitatea să fiu întotdeauna monitorizat. (…) Dar acum nu mai am nevoie de ochelari. Ce port acum sunt ochelari falși.

Brusc nu mai am nevoie de ochelari pentru distanță. Eu eram un miop clar, civilizat. Acum am devenit hipermetrop, trebuie să-mi pun ochelari ca să citesc”, a declarat solistul.

Soția și soacra lui au avut COVID-19

Și soția artistului și soacra lui au avut coronavirus, dar forme ușoare de aceea s-au vindecat repede. În anul 2016, la finalul lunii septembrie, Gabriel Cotabiță și partenera lui de viață, Alina, s-au căsătorit civil.

Câteva zile mai târziu, în octombrie 2016, perechea s-a cununat religios. Artistul are trei fiice din mariajul cu Ioana Nagy, Aela (39 de ani) și gemenele Eliza și Milena (33 de ani).

Cântărețul și soția lui nu-și doresc copii. „Nici nu se pune problema de un moștenitor. Alina nu-și dorește un copil”, declara în trecut Gabriel Cotabiță, potrivit Click!.

Foto: Facebook

Citește și:

Elliot Page și Emma Portner divorțează. Actorul a depus actele

Claudia Pătrășcanu, primele declarații după vacanța la munte alături de Gabi Bădălău

Ioana Dichiseanu, noi detalii despre starea de sănătate a lui Ion Dichiseanu

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton