Fiul lui Nadine este adorabil! Cum îl pregătește pentru când va deveni soț

De Unica.ro, pe

Nadine Voindrouh (44 de ani) este mama unui fiu, Noah, în vârstă de 10 ani. În mediul online, în dreptul unei fotografii cu micuțul, Nadine a dezvăluit cum îl pregătește pentru când va deveni soț.

Fiul lui Nadine este adorabil! Cum îl pregătește pentru când va deveni soț

„Astăzi a fost prima zi când Noah, băiatul meu de 10 ani, și-a început îndatoririle față de casa în care locuim, dar și față de femeia cu care va face casă într-o zi. Vreau să înțeleagă că va avea o relație egală cu ea, și că va fi mai bărbat dacă va ajuta la treburile casei.

Așadar, eu am dat cu mătura, el cu mopul și a șters praful (în toată casa!). Pentru toate astea nu a primit nimic înapoi, și nici nu a cerut ceva (nici nu i-aș fi dat). De data viitoare va și mătura, însă astăzi, când a încercat, am crezut că voi ceda nervos văzând cum aruncă praful în toate zările.

Fiul lui Nadine este adorabil! Cum îl pregătește pentru când va deveni soț

Va face toate acestea o dată pe săptămână, iar peste vreo câteva luni, voi adăuga vasele de curățat și pus în mașină. Deja mă ajută la făcut paturile… Îmi asum de pe acum responsabilitatea față de comportamentul pe care îl va avea în relație cu femeia.

Eu sunt prima femeie din viața lui și tot eu sunt cea care îi setează percepția pe care o va avea față de femeie. Iubește mama băiatul ei, dar nu-l vreau un mitocan. Să ne trăiască puii, iar noi să avem mintea limpede pentru a-i pregăti pentru viață cât mai bine”, a scris Nadine pe Instagram.

Citește și:

Margherita, cu perfuzii la câteva zile de la externarea fratelui său. Ce s-a întâmplat cu solista

Presupusa amantă a lui Laurențiu Reghecampf, în conflict cu Antonia. Cui i-a făcut tânăra avansuri

Tania Budi a pierdut o ființă dragă ei: „A căzut din picioare brusc într-o zi”

Nadine a avut o copilărie dramatică și o adolescență marcată de vicii

Pentru Nadine, problemele au început încă din copilărie. După decesul mamei sale, pe când avea doar 6 ani, Nadine a fost trimisă într-un centru de plasament. În aceeași perioadă, tatăl ei a părăsit țara, mutând-se definitiv în Congo.

Prezentatoarea rămăsese în grija bunicii care, din păcate, nu o mai putea întreține. Ulterior a fost luată din centrul de plasament de o mătușă, dar viața i s-a schimbat din rău în mai rău.

„Sărăcia îmi ajunsese la os. Am avut ani de zile în care nu exista săptămână în care să nu mă duc să cer un ou sau o pâine, iar vecinii să nu deschidă. Nu-mi permiteam să cumpăr haine, să plătesc biletele la trenuri pentru a merge în țară, la festivaluri, și m-am angajat.

Aveam 13 ani. Am făcut curat în curțile oamenilor, adunam iarba. Pentru a face niște bani, am fost vânzătoare la metrou. Oamenii mă priveau cu dispreț fiindcă, deseori, se întâmpla să am păduchi sau râie și ei să-și ferească copiii de mine”, mărturisea Nadine cu doi ani în urmă, în emisiunea Iulianei Marciuc, Destine ca-n filme, difuzată pe TVR 2.

„Am avut, acum nu mai am vicii. Am fumat și am băut. Mult. Mi-am dorit enorm să fiu nefumătoare, iar alcoolul să-mi producă silă. De patru ani mă bucur de acest lucru. Nu mai pot bea alcool nici măcar o gură. Gândul la alcool îmi face rău de la stomac.

La fel se întâmplă și în cazul fumatului. M-am reprogramat mental. M-am folosit de tot soiul de tehnici de autosugestie pentru a-mi schimba percepția asupra fumatului și a băutului de alcool”, mai dezvăluia Nadine în trecut, pentru OK! Magazine.

Foto: Instagram; Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!