Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Dragoș Bucur (49 ani) s-a confruntat cu vecinii săi într-un conflict tensionat în toiul nopții, în urma unei petreceri zgomotoase. Actorul a cerut liniște pentru familia sa, iar discuția a degenerat în amenințări, fiind chemată chiar și Poliția.
Dragoș Bucur, conflict cu vecinii în miez de noapte
Dragoș Bucur a fost protagonistul unui conflict tensionat cu vecinii săi de la țară, petrecut în toiul nopții. Imaginile, postate de actor pe rețelele de socializare, au stârnit controverse și au fost rapid șterse.
Scandalul a început când Bucur le-a cerut vecinilor să reducă volumul muzicii, dar discuția a degenerat, iar actorul susține că a fost amenințat de petrecăreți.
Potrivit imaginilor, incidentul s-a petrecut în timpul unei petreceri de Sfântul Ilie. Dragoș Bucur a reproșat vecinilor că astfel de episoade zgomotoase au devenit o obișnuință, afectând liniștea și odihna familiei sale.
„Prostia din capul tău”, i-a spus unul dintre ei, în timp ce un altul a intervenit: „Ai făcut un film de curând. Ai grijă, că o să avem de-a face amândoi”. Actorul a perceput această afirmație ca pe o amenințare și a replicat ferm: „Inclusiv asta o să fie folosit, prietene”.
„Nu există sâmbătă și duminică să nu dați muzica la maximum. Există o legislație, prietene, există o legislație”, le-a mai spus actorul vecinilor care au perturbat liniștea familiei.
„Ia zi, zi-mi tu, cum o să avem de-a face? Ia zi! Băi, băieți, s-au mai schimbat vremurile, nu mai e cum știați voi. Lucrezi în armată, nu? Hai să te vadă și colegii tăi din armată ce faci”, i-a spus actorul unuia dintre cei cu care a intrat în conflict.
Conflictul nu a degenerat într-un incident fizic, deoarece participanții au fost opriți înainte să devină agresivi. La doar câteva ore de la publicare, Dragoș Bucur a decis să șteargă videoclipul de pe rețelele de socializare.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Dragoș Bucur