Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Daniel Gheorghe este unul dintre cei mai înfocați fani ai regretatei Mădălina Manole. Bărbatul, în vârstă de 46 de ani, a văzut-o pentru prima oară într-un concert la Festivalul de la Mamaia, în anul 1988, când artista interpreta piesa “Un om sentimental”. De atunci, Daniel Gheorghe i-a urmărit Mădălinei traseul artistic până la sfârșitul vieții, el prezentându-se la mai toate spectacolele și emisiunile la care participa. Treptat, Daniel Gheorghe a devenit amicul artistei.
Bărbatul spune că artista l-a acceptat în grupul ei de prieteni și primise titulatura de fanul numărul 1 al cântăreței.
Daniel și Mădălina se cunoșteau de 22 de ani și vorbeau aproape săptămânal la telefon, ea ținându-l la curent cu activitățile ei. Daniel Gheorghe o însoțea și la emisiunile televizate și a apărut chiar și în două videoclipuri ale artistei – “Un dans” și “Când sunt cu tine”. Iar Mădălina îl prezenta celorlalți drept fanul ei cel mai mare și prietenul ei.
Daniel nu a uitat-o nici după trecerea ei în neființă și a povestit că se duce adesea pe la mormântul Mădălinei, iar în primii doi ani după deces vizita cimitirul din Ploiești unde își duce somnul de veci în fiecare weekend.
Timp de doi ani de la tragedie, eram prezent la mormântul Mădălinei în fiecare weekend. Apoi, nu așteptam neapărat să vină 14 iulie pentru a marca an de an dispariția artistei, mergeam ori de câte ori aveam ocazia la cimitir. (…)
Am cunoscut familia Mădălinei, l-am cunoscut pe Șerban Georgescu, primul soț al Mădălinei, mergeam des la ei acasă. Aleg să merg la cimitir în preajma zilei de 14 iulie, cu o sâmbătă înainte de a se apropia ziua – a spus cel mai mare fan al Mădălinei Manole, potrivit wowbiz.ro.
Daniel a mai dezvăluit că în trecut s-a întâmplat să o și viseze pe Mădălina după moartea sa:
Până la doi ani, o visam des. Apoi rar. Dar știu că la 7 ani am visat-o odată și era zăpadă, iar eu o întrebam ce se întâmplă cu ea și mi-a spus: Sunt fericită, sunt un înger. Acum, mă gândesc că odată cu împlinirea celor 7 ani, doar Dumnezeu știe, doar poate sufletul ei, acolo sus, și-a găsit liniștea.
Mădălina Manole și-a pus capăt zilelor în urmă cu 12 ani, pe 14 iulie 2010, chiar de ziua ei, când ar fi împlinit 43 de ani. Artista a fost găsită fără semne vitale în locuința sa din Otopeni, iar medicii legiști au stabilit că moartea a survenit după ce a ingerat un pesticid puternic.