Cătălina Jacob este reprezentanta României la Miss Universe 2025, care se va desfășura pe 21 noiembrie 2025 în Thailanda. Tânăra are 28 de ani, este originară din Bacău, dar o mare perioadă de timp a locuit în afara granițelor.
Cătălina Jacob s-a născut pe 17 iunie 1997 și are 28 de ani. Modelul s-a născut în județul Bacău, dar o mare parte a adolescenței și-a petrecut-o în Italia, la Abruzzo. Pe când avea 18 ani s-a mutat la Milano, unde a studiat psihologia și comunicarea.
Cu toate că a locuit o mare parte a vieții sale în Italia, Cătălina Jacob spune că legătura ei cu România a fost întotdeauna una puternică, iar valorile cu care a crescut, respectul, educația și modestia, au rămas reperele ei principale.
Aceasta spune că mediul multicultural în care s-a format i-a oferit deschidere internațională, precum și o perspectivă unică asupra frumuseții și a feminității.
Cătălina Jacob și-a început cariera în modelling după ce s-a mutat la Milano, aceasta având ocazia să colaboreze cu branduri europene de modă și bijuterii. Astfel, românca a defilat pe podiumuri importante din Milano, Paris, New York și Dubai, creându-și un nume în industria modei.
Deși a reușit să se afirme în lumea modellingului, Cătălina s-a implicat și în afaceri. Aceasta și-a construit și un brand propriu de haine și accesorii, inspirat din estetica europeană clasică, cu ajutorul căruia promovează eleganța și feminitatea autentică.
Cătălina Jacob este implicată și în proiecte de voluntariat, colaborând cu organizații caritabile și fundații umanitare, inclusiv inițiative afiliate UNICEF și este preocupată de dezvoltarea personală și de promovarea educației în rândul tinerilor.
Cătălina Jacob, despre participarea la Miss Universe 2025
Cătălina Jacob a concurat, în 2024, la Miss Universe Italia, clasându-se printre finaliste. Această experiență i-a oferit vizibilitate la nivel internațional, precum și încredere. Astfel, în 2025 a revenit în România pentru a participa la finala națională Miss Universe România, desfășurată pe 2 octombrie la București.
Modelul a câștigat competiția, învingând alte 30 de concurente.
„Reprezentarea României la Miss Universe este o onoare uriașă și o responsabilitate pe care o port cu mândrie”, a declarat Cătălina Jacob după câștigarea titlului național.
„Sper să inspir femeile tinere din țara mea să creadă în ele și să pășească pe propriul lor drum cu încredere”, a completat ea.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Cătălina Jacob, Miss Universe România
Sursă foto: Instagram
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.