Chris Brown a dat-o în judecată, pentru defăimare, pe femeia care l-a acuzat de viol

De Ioana Tătaru pe
Chris Brown a dat-o în judecată, pentru defăimare, pe femeia care l-a acuzat că ar fi violat-o, în urmă cu zece zile, într-un hotel de lux din Paris, a anunțat avocatul rapperului. 

Avocatul lui Chris Brown a spus că artistul nu a întreținut relații sexuale cu femeia

„Chris Brown a depus o plângere la procuratura din Paris, pentru acuzații defăimătoare, astfel încât să se deschidă o anchetă, mai ales pentru a se clarifica circumstanțele în care această tânără femeie a ajuns să depună o reclamație și pentru a verifica motivele ei”, a declarat joi, avocatul Raphael Chiche pentru Reuters. Avocatul a mai spus că Brown nu a întreținut relații sexuale cu femeia.

Procuratura din Paris a anunțat, marți, că rapperul și alți doi suspecți – garda sa de corp și un prieten – au fost arestați, luni, sub suspiciunea de viol și infracțiuni legate de consumul de droguri. Rapperul a fost eliberat a doua zi.

Dacă va fi găsit vinovat, Chris Brown, riscă o pedeapsă de până la 15 ani de închisoare, potrivit legislației franceze.

Fapta ar fi avut loc în noaptea de 15 spre 16 ianuarie, într-un hotel de lux din Paris. Artistul ar fi recunoscut-o pe presupusa victimă, într-un club de noapte și ar fi convins-o să îl însoțească în camera de hotel , împreună cu mai multe femei. Tânăra spune că a fost violată după ce a rămas singură cu rapperul. De ea ar fi abuzat și un prieten al lui Chris Brown, precum și garda de corp a rapperului.

Sursa foto: Hepta.ro

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Ce i-a spus Anamaria Prodan lui Dan Alexa chiar înainte să-l lovească

Ce i-a spus Anamaria Prodan lui Dan Alexa chiar înainte să-l lovească