Actrița Sayaka Kanda, vocea Annei în varianta japoneză a filmului „Frozen”, a murit

De Adelina Duinea, pe Ultimul update Miercuri, 22 decembrie 2021, 13:05

Actrița Sayaka Kanda, care a dublat vocea Annei în varianta japoneză a peliculei Disney „Frozen”, a murit la vârsta de doar 35 de ani, confirmă agenția de management a acesteia. Cauza decesului a fost căderea în gol de la înălțime.

Actrița Sayaka Kanda, vocea Annei în varianta japoneză a filmului „Frozen”, a murit

Potrivit Kyodo News, Sayaka, fiica actorului Masaki Kanda și a solistei Seiko Matsuda, a fost găsită pe 18 decembrie 2021, pe terasa etajului 14 al hotelului de 22 de etaje în care era cazată, în nordul Japoniei. A fost transportată de urgență la spital, unde i-a fost pronunțat decesul.

Actrița Sayaka Kanda, vocea Annei în varianta japoneză a filmului „Frozen”, a murit

Ancheta morții actriței este în prezent în derulare, variantele luate în considerare fiind suicidul sau crima. Cu doar o zi înaintea decesului, Sayaka repetase alături de colegii ei pentru muzicalul „My Fair Lady”, însă nu s-a prezentat la spectacolul de a doua zi. În ultima postare de pe Instagram, din 17 noiembrie 2021, Sayaka poartă costumul ei din producție.

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

Katherine Schwarzenegger este însărcinată cu al doilea copil. Primele fotografii cu burtica

Gemenii lui Enrique Iglesias au împlinit 4 ani. Ce frumoși sunt

Actrița Olivia Munn a devenit mamă pentru prima oară la 41 de ani

După anunțul decesului, fanii și colegii de breaslă ai tinerei actrițe au transmis mesaje-tribut în mediul online. Takako Matsu, care a dublat vocea Elsei în varianta japoneză a filmului „Frozen”, a scris că a rămas „fără cuvinte” și că „timpul petrecut alături de Sayaka este o comoară de neînlocuit” pentru ea.

De-a lungul anilor, Sayaka a dublat numeroase voci, printre care și cea a personajului Mana Nagase, din anime-ul „Idoly Pride” (2021), apărând totodată în serialele TV „Convenience Store Boy Friends” și „Star Blazers 2202”.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!