Bâlbâială. Termenul medical pentru această afecțiune este balbism și se referă la o tulburare de vorbire care implică probleme frecvente și semnificative cu fluența și fluxul normal al vorbirii. Persoanele care se bâlbâie știu ce vor să spună, dar întâmpină dificultăți în a rosti frazele. De exemplu, pot repeta sau prelungi un cuvânt, o silabă sau o expresie, se pot opri în timp ce vorbesc și să nu reușească să pronunțe anumite silabe.
Bâlbâiala este des întâlnită la copiii mici ca parte normală a procesului de învățare a vorbirii. Copiii mici se pot bâlbâi atunci când limbajul și abilitățile lor de vorbire nu sunt suficient de dezvoltate pentru a putea exprima suficient de repede ceea ce vor să spună. Majoritatea copiilor depășesc cu succes această fază după o anumită perioadă.
Uneori însă, această afecțiune este cronică, persistând și la vârstă adultă. Acest tip de bâlbâială poate afecta respectul de sine al unei persoane și interacțiunile cu ceilalți.