Conferinţa LEADERSHIP CONCERT avut loc în premieră în România

.

Conferinţa LEADERSHIP CONCERT, un regal de muzică şi inspiraţie prin leadership, a avut loc în premieră în România
Ateneul Roman a găzduit miercuri seara, pe data de 24 aprilie, un regal autentic de leadership, ce a îmbinat armonios cultura, muzica, rafinamentul unor acorduri deosebite de vioară şi pian, cu ideile inspirationale ale unor lideri de marcă. Audienţa evenimentului de leadership al anului, CONCERT DE LEADERSHIP, a reunit peste 500 reprezentanţi de top al mediului de afaceri şi social din România.
În acest cadru magic desfăşurat pe parcursul a cinci ore, iubitorii de cultură şi arta muzicală, oamenii de afaceri, precum şi liderii societăţii româneşti, s-au bucurat de  opera lui Mozart, Bach şi Rachmaninoff, prin celebrele partituri de pian şi vioară, interpretate de doi virtuozi ai viorii şi pianului, Alexandru Tomescu, câştigător al premiului Stradivarius Elder-Voicu şi Nicolae Dumitru, pianist de renume internaţional. Seara a fost completată de discursurile inspirationale ale unor lideri remarcabili,  care şi-au lăsat amprenta de-a lungul timpului asupra societăţii româneşti şi a mediului de afaceri, prin implicarea şi acţiunile lor. Vorbitorii evenimentului de miercuri seară au fost:
•    Dan Pascariu – Preşedinte Unicredit Tiriac Bank şi Tarom
•    Raed Arafat – Secretar de Stat, Ministerul Sănătăţii, Fondator al Serviciului de Ambulanţă SMURD
•    Leslie Hawke – Preşedinte Asociaţia OvidiuRO, o asociaţie dedicată susţinerii copiilor din familii defavorizate şi de romi pentru participarea la programe de educaţie pre-scolara
•    Radu Georgescu – Preşedinte şi Fondator GECAD Group

Dan Pascariu, Preşedinte al UniCredit Tiriac Bank şi Tarom, spune despre leadership că este esenţa existenţei sale. „Eu trăiesc prin leadership şi pot spune că sunt obsedat de el. Esenţa existenţei fiecăruia dintre noi este să ne găsim vocaţia, să perseverăm pentru a face performanta şi să îi ajutăm pe cei din jur”.
Raed Arafat, Fondator al SMURD, considera că fiecare dintre noi are o datorie faţă de el însuşi. „Datoria noastră, în primul rând, este de a încerca, o dată, de două ori, de zece ori. Chiar dacă nu reuşim din prima, suntem datori să încercăm şi într-un final vom avea succes, iar dacă nu, vom şti că am făcut totul. Iar apoi avem datoria de a visa. Eu sunt un visător şi tot ce am realizat şi am făcut, a fost pentru că am visat”, a concluzionat Raed Arafat.
Leslie Hawke, Preşedinte Asociaţia OvidiuRO, a atins coarda sensibilă prin implicarea ei în viaţa socială declarând că „am avut îndrăzneală şi curajul de demarez programe de training în România, am avut curajul să nu stau deoparte. Am înţeles rapid că este foarte important să ajuţi copii de la o vârstă fragedă. Cu cât sunt mai devreme integraţi într-un sistem educaţional, cu atât ei se vor integra mai uşor în societate, vor fi educaţi şi îndrumaţi să urmeze o şcoală. Astfel, şansă de abandon şcolar este foarte mare. Aşadar, concluzionez prin a spune că doar oamenii pot să-şi ajute semenii”.
Un alt element definitoriu al unui lider este, în viziunea lui Radu Georgescu, Preşedinte şi Fondator al Gecad Group, asumarea responsabilităţii pentru că „fiecare dintre noi trebuie să ne asumăm responsabilitatea pentru ceea ce vorbim, pentru că sunt oameni în jurul nostru care ne ascultă, care ne cred şi care se bazează pe ceea ce spunem noi”.
Seara a fost încheiată cu viziunea lui Giorgio Fabbri, dirijor, compozitor, muzician şi trainer în leadership, care a întregit puntea de leadership dintre cultură, prin arta muzicală, şi lumea de business. El vede patru tipologii de lideri definiţi de caracteristici comune, aplicate şi valabile atât în muzică, cât şi în afaceri: Bach, un monomind lider – specialistul – care selecţionează o idee, un principiu şi excelează, prin concentrare, direcţie, coerentă şi excelentă; Mozart, un multimind lider – exploratorul – care inovează, schimba, este curios şi indreznet; Bhrams, un overmind lider – inovatorul transformator – care evoluează, transforma, armonizează şi creşte şi Charles Parker – un openmind lider – inventatorul – care ascultă, observă, este cursiv, creează şi înfrunta neprevăzutul.
Evenimentul CONCERT DE LEADERSHIP a beneficiat si de suportul mediatic al eJobs.ro, liderul serviciilor de recrutare online din Romania. Aparut in 1999, eJobs este primul serviciu de recrutare online din Romania, avand o baza de date de peste 2.500.000 de CV-uri active si de peste 200.000 de companii, care recruteaza folosind serviciile eJobs.ro.

Concert de Leadership, un proiect al Leadership Events, a fost organizat cu susţinerea  unor organizaţii de absolvenţi romani ai unor şcoli de afaceri de renume internaţional precum INSEAD, ASEBUSS-EXEC-EDU şi Instituto de Empresa.
Un procent de 5% din încasările evenimentului au fost donate către două asociaţii dedicate sprijinului şi dezvoltării programelor educaţionale pentru copii: Hope and Homes for Children România (www.hhc.ro) şi Asociaţia OvidiuRO (www.ovid.ro).
Sponsorii acestui eveniment au fost: Expense Reduction Analysts şi European Professional Women Network, iar susţinătorii: Accenture, ICAP România, DCTAX, New Kopel Group, Roşe Mary, Zenonni şi Romtelecom.

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton