Nelu Tătaru estimează când scăpăm de restricțiile impuse prin ordonanțele militare

De Raluca Vițu, pe Ultimul update Luni, 13 aprilie 2020, 18:21

Ministrul Sănătății Nelu Tătaru susține că relaxarea măsurilor de urgență impuse în pandemia de coronavirus prin ordonanțele militare nu va începe mai devreme de sfârșitul lunii mai.

„Nu este momentul de relaxare. Acum se impune chiar și mai multă precauție. Dacă vom vedea la un moment dat că am depășit acel vârf, numărul de cazuri va fi în scădere, putem să ne gândim la o relaxare la sfârșitul lunii mai, începutul lui iunie, dar pentru fiecare localitate în parte. Nu poți da drumul dintr-odată localităților carantinate”, a declarat Nelu Tătăru la Antena 3.

Citeşte şi: Video Cum se răspândește coronavirusul când cineva tușește

Ministrul Sănătății a făcut un apel către români să nu renunțe la respectarea regulilor de igienă atât de necesare în această perioadă.

„Relaxăm, dar totuși cu niște reguli impuse: cu mască și cu mănuși. Chiar dacă relaxăm, aceste măsuri – masca, igiena, mănușile – trebuie să rămână pentru o perioadă mult mai lungă, două, trei, patru luni. Evitarea locurilor aglomerate, păstrarea distanțării sociale, menținerea unei atitudini precaute sunt cele care ne vor da viitorul urmărilor doi ani, când va trebui să conviețuim cu acest virus”, a spus Tătaru.

sursa foto – 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro