Medic: „Asimptomaticii cu COVID-19 ne amenință cu procese pentru că starea lor se agravează în spitale”

De Unica.ro pe

Dr. Anca Dumitrescu, medic de la Spitalul TBC din Câmpulung Muscel trage un semnal de alarmă cu privire la numărul mare de îmbolnăviri de COVID-19 și lipsa locurilor din spitalele din România.

Dr. Dumutrescu a povestit, pentru Digi24, scene de necrezut din spitalele românești.

Citeşte şi: Virgil Musta: „Respectați cele trei reguli simple care vă pot feri de COVID-19!”

„În momentul de față nu mai avem niciun loc liber în spital. Nici pentru suspecți, nici pentru confirmați. Și spitalele celelalte din județ sunt la fel de pline. Probabil că la nivel de DSP vor lua o hotărâre. Paturile sunt pline și nu se vor elibera în câteva zile”, a mărturisit Anca Dumitrescu.

Potrivit medicului, există pacienți asimptomatici care amenință cadrele medicale cu procese pentru că sunt internați în spital și starea lor se poate agrava. D. Anca Dumitrescu s-a confruntat personal cu o astfel se situație.

Citește gratuit ediția de iulie a revistei Unica. O găsești AICI

„Este vorba de un pacient care inițial a fost internat pentru că în urmă cu ceva zile a avut dureri de cap și s-a prezentat la UPU. Acolo i s-a făcut testarea și a fost confirmat pozitiv. S-a internat, dar între timp simptomele au dispărut. Când m-am dus la vizită mi-a spus că îi este mai rau. I-am luat parametrii vitali pe care îi măsuraserăm și cu 2 ore înainte și am observat că are o deficiență respiratorie acută, avea 88 saturație. Saturația oxigenului trebuie să fie peste 94. Este o situație gravă, uneori degradarea aceasta a funcției respiratorii se face brusc și putem pierde bolnavul. Am avut noroc, am reușit să o reabilităm pe pacientă și am trimis-o mai departe. Noi nu avem ATI. Oamenii așteaptă acum să nu mai fie internați. Pe noi ne amenință acești pacienți că ne dau în judecată. Este mult mai greu să convingi un pacient de genul acesta, care este influențat de oameni care sunt formatori de opinie”, a mai relatat Dumitrescu.

sursa foto – 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro