Klaus Iohannis: „Sunt necesare măsuri urgente care să stopeze transmisia comunitară”

De Unica.ro, pe Ultimul update Marți, 19 octombrie 2021, 19:09

După ce în ultimele 24 de ore România a înregistrat aproape 19.000 de cazuri noi de COVID-19, președintele Klaus Iohannis, a anunțat că va convoca, mâine, 20 octombrie, o ședință pentru a vorbi despre impunerea unor măsuri restrictive în regim de urgență.

În contextul în care 18.863 de români au fost confirmați cu COVID-19 și 574 de persoane și-au pierdut viața în ultimele 24 de ore, Klaus Iohannis a susținut o conferință de presă prin care a anunțat că va convoca o ședință cu responsabilii guvernamentali pentru a institui noi măsuri de combatere a răspândirii virusului SARS-CoV-2.

18.863. nu este un simplu număr, sunt 18863 de inimi de români care de astăzi bat cu teama de necunoscut. Fiecare dintre ei cu familii și oameni dragi care poate au luat și ei boala. 574. Nu este un simplu număr, sunt 574 de inimi de români care au încetat să mai bată fiindcă au pierdut lupta cu acest virus ucigaș.

Oameni care visau, își făceau planuri de viitor, lasă acum în urmă lacrimi și disperarea celor care le plâng moartea. Oameni care îi pierd pe cei care îi iubesc fără să mai apuce să își ia rămas bun, care îngroapă acum alături de cei dragi și o parte din sufletul lor. 1805. Nu este un simplu număr. Sunt oameni care luptă pentru fiecare gură de aer, a spus Klaus Iohannis, potrivit știrileprotv.ro.

Klaus Iohannis: „Acest coșmar ne arată din păcate că din păcate valul 4 este mult mai pesimist”

Toate acestea sunt doar raportările zilei de astăzi. În realitate, sunt milioane de români afectați, cu viețile schimbate, de multe ori ireversibil din cauza acestei pandemii. Spitale arhipline, secții de ATI care nu mai fac față, medici epuizați. Acest coșmar ne arată din păcate că din păcate valul 4 este mult mai pesimist.

Campania de vaccinare s-a mișcat mult prea lent. Pregătirile au fost deficitare. Acum ceea ce mai contează este să reușim să depășim această cumpănă. Cifrele confirmă că nu s-a făcut ceea ce a trebuit până acum.

Am decis să convoc mâine o ședință cu toți responsabilii pentru instituirea unor măsuri clari restrictive, singurele care mai pot diminua răspândirea infectărilor. Orice alte teme trec în plan secund, nimic nu este mai presus de viață. Medicii din spitalele noastre duc o luptă epuizantă pentru viață. Am solicitat ajutor extern și suntem recunoscători tuturor statelor care ne vin în sprijin, a adăugat șeful statului.

Citește și: Avertismentul medicilor cu privire la medicamentele pe care mulți bolnavi COVID-19 le iau fără consult: Puteți muri de la ele

Cei care își falsifică adeverințele de vaccinare anti-COVID-19 riscă pedeapsa cu închisoarea

Ileana Badiu, primele declarații după ce s-a vindecat de COVID-19

OMS: în ritmul actual, România are nevoie de doi ani și jumătate să ajungă la 70% din populație vaccinată anti-COVID-19

Președintele României, apel la vaccinare

Klaus Iohannis a vorbit și despre necesitatea vaccinării și a unor măsuri restrictive urgente.

Vaccinarea este singura soluție care vedem că funcționează în toate statele în care pandemia a fost redusă. Vaccinurile anti-COVID sunt sigure și eficiente la fel cum și formele severe și decesele sunt reale și dramatice. Conspirațiile și teoriile fake news fac extrem de mult rău celor încurajați să refuze tocmai soluția care le-ar salva viața.

Sunt necesare măsuri urgente care să stopeze transmisia comunitară intensă, fie că vorbim de certificatul verde, fie alte măsuri care să reducă mobilitatea și interacțiunea umană, nu trebuie să mai pierdem nicio clipă în a le asuma și aplica, indiferent cât de nepopulare ar părea.

Dragi români, știu că este foarte greu, dar nu vă pierdeți speranța. Am fost solidari, am trecut cu bine peste cele mai cumplite încercări. O putem face și acum. Vaccinați-vă, purtați mască, evitați aglomerațiile, păstrați distanța socială cât mai mult timp posibil. Suntem în al 12-lea cea. Să ne protejăm și să salvăm viețile celor apropiați, a transmis Klaus Iohannis.

Sursă foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!