Alexandru Rafila: „Vine al doilea val de infectări cu SARS-CoV-2. Următoarele două luni sunt critice!”

De Unica.ro, pe Ultimul update Vineri, 11 septembrie 2020, 10:09

Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, susține că va urma al doilea val doi al infectărilor cu noul coronavirus, cel mai probabil, în următoarele două luni.

Citește gratuit ediția de septembrie a revistei Unica. O găsești AICI

„Părerea mea este că dacă ne vom referi la valul doi, acest val, din ceea ce ştiu şi de la OMS, critice vor fi probabil ultimele două luni ale acestui an – noiembrie şi decembrie, când se estimează la nivelul regiunii europene o creştere importantă a numărului de cazuri. Şi odată cu venirea sezonului rece, cu desfăşurarea activităţilor mai mult în spaţii închise, mai puţin în spaţii deschise, există acest risc. Şi dacă populaţia nu va fi suficient de antrenată, ca să spun aşa, în respectarea acestor măsuri de distanţare, sigur că se poate ajunge şi la un al doilea val, dar în niciun caz nu putem discuta de ani de zile de evoluţie a acestor valuri pandemice. Mai degrabă s-ar putea să asistăm spre jumătatea anului viitor la începutul controlului acestei boli, numai dacă vom avea la dispoziţie un vaccin care să fie suficient de eficace încât să oprească transmiterea, mai ales la categoriile cu risc”, a declarat Rafila, potrivit digi24.ro.

sursa foto – 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro