Senzaţional: Meditaţia, remediu pentru suflet şi trup

De Libertatea pentru femei pe

Meditaţia ar putea înlocui medicamentele împotriva durerilor şi ar putea grăbi vindecarea unor afecţiuni larg răspândite, precum bolile de inimă sau cele neurologice. Mulţi cercetători încearcă să îi descifreze secretele şi să promoveze beneficiile ei pe scară largă.
Câteva şedinţe de meditaţie pot fi mai eficiente decât morfina. Aceasta este concluzia la care a ajuns neurologul american Robert C. Coghill, care şi-a dedicat întreaga carieră studiului durerii. Un experiment recent, condus de dr. Coghill, arată că meditaţia poate reduce cu 40% senzaţia de durere, chiar şi asupra unor persoane care practică rar această tehnică.
El a ales 15 voluntari sănătoşi care au participat la patru şedinţe de meditaţie, învăţând să îşi controleze respiraţia şi să se concentreze asupra gândurilor pozitive.
După orele de meditaţie, participanţii au fost atinşi cu un obiect fierbinte, iar reacţiile organismului lor au arătat că toleranţa la durere crescuse de la 11 până la 93%. Studiul său arată că meditaţia produce efecte imediate asupra creierului şi poate deveni un instrument util în spitale şi clinici pentru a înlocui analgezicele.

►Beneficiu pentru inimă

Tehnicile de relaxare şi de concentrare specifice meditaţiei fac minuni pentru ritmul cardiac şi pentru tensiunea arterială. Un studiu cu o durată de nouă ani, realizat de Colegiul Medical Wisconsin (SUA), arată că meditaţia reduce la jumătate riscul de a face un infarct sau un atac cerebral. La studiu au participat voluntar 201 persoane care aveau afecţiuni cardiovasculare.
Jumătate dintre ele au practicat meditaţia regulat, câte două şedinţe de câte 20 de minute pe zi, iar restul au participat la cursuri educative, prin care au fost instruite cum să trăiască sănătos, ce diete să ţină şi ce sport să aleagă. De-a lungul celor nouă ani, în cadrul grupului care a ales meditaţia, numărul de atacuri cerebrale şi infarcturi a fost cu 47% mai mic, în comparaţie cu cel de-al doilea grup.

►Combate tulburările psihice

Mintea este cel mai bun aliat al sănătăţii, iar meditaţia care poate controla activitatea cerebrală are certe beneficii şi în cazul unor tulburări psihice. Depresia, atât de răspândită în rândul femeilor şi tinerilor, poate fi învinsă prin meditaţie. Indiferent de cauzele ei, echilibrul emoţional şi energia pe care ţi-o dau şedinţele de meditaţie sunt un adevărat remediu pentru stările depresive.
Creierul va induce starea de relaxare sistemului nervos şi endocrin în câteva minute, ceea ce te va ajuta să îţi recapeţi optimismul şi pofta de viaţă. Cercetătorii sunt convinşi că meditaţia, practicată regulat, poate preveni migrenele, datorate în mare parte tensiunilor şi necazurilor cu care te confrunţi. De asemenea, meditaţia ar putea fi un remediu şi împotriva atacurilor de panică şi a stărilor de anxietate, a insomniei şi a problemelor digestive cauzate de stres.

► CUM PRACTICI MEDITAŢIA SINGURĂ

Specialiştii recomandă să deprinzi secretele meditaţiei alături de un practicant iniţiat. Dintre sutele de tehnici, meditaţia transcedentală, care presupune un repaus profund, este cea mai uşor de practicat acasă. Alege un moment, seara, în care nu te poate tulbura nimeni, închide televizorul şi telefonul şi aprinde câteva lumânări, care să arunce în cameră o lumină difuză. Aşază-te confortabil, pe pat sau pe fotoliul preferat, nu trebuie să stai în poziţii chinuitoare. Trebuie doar să fie linişte deplină în jurul tău şi să te simţi relaxată. Reglează-ţi respiraţia şi concentrează-te asupra unei imagini frumoase, care să te însenineze şi să te binedispună.
Nu vei reuşi din prima zi, dar, dacă perseverezi, vei observa, de la o zi la alta, că vei căpăta acea linişte interioară necesară. Iar beneficiile asupra organismului nu vor întârzia să apară: tensiunea arterială şi ritmul cardiac se vor regla, sistemul imunitar va deveni mai puternic, iar tu vei avea mai multă energie şi un tonus ridicat. Meditaţia nu ţine de religie sau de un anume stil de viaţă, este o tehnică simplă, care alungă emoţiile negative, grijile şi oboseala. Meditaţia nu te rupe de realitate, din contră, îţi oferă acel echilibru psihic pentru a te bucura de fiecare zi.

BENEFICIILE MEDITAŢIEI ÎNDELUNGATE

Practicată frecvent, de-a lungul anilor, meditaţia lasă o amprentă frumoasă asupra dezvoltării interioare, dar şi asupra stării generale de sănătate. Meditaţia te ajută:
► să îţi păstrezi liniştea interioară în momentele dificile şi să acţionezi prompt;
► să alungi stresul, oboseala şi gândurile negre;
► să îţi echilibrezi mintea şi sufletul, emoţiile şi dorinţele;
► să te concentrezi şi să înveţi mai uşor;
► să îţi îmbunătăţeşti memoria;
► să îţi reglezi bătăile inimii şi tensiunea arterială;
► să îţi întăreşti sistemul imunitar.
Te vei bucura de toate aceste beneficii în timp, practicând meditaţia zi de zi, cel puţin 15 sau 20 de minute. Este un proces de durată, care te ajută să îţi echilibrezi viaţa, indiferent de problemele cu care te confrunţi.
Foto: Thinkstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro