Vine vremea caldă, vrem să scăpăm de hainele groase… Dar ce facem dacă aspectul picioarelor nu ne permite să le lăsăm la vedere? Le privim cu atenția cuvenită și le analizăm în detaliu. Poate că dau semne de boală!
Lăsând la o parte chestiunea estetică, trebuie să percepem drept semnal de alarmă orice modificare a aspectului picioarelor. Căci poate fi vorba despre boli grave, care își fac simțită prezența prin diverse neplăceri apărute la nivelul tălpilor, călcâielor, gleznelor, gambelor sau coapselor. Prin urmare, picioarele au și ele nevoie de o atenție sporită și de o îngrijire aparte, pentru a nu lăsa boala să se instaleze. Iată care sunt afecțiunile pe care le ducem pe picioare.
1 Diabetul nu glumește
Își poate face simțită prezența prin senzația de oboseală a picioarelor, prin umflarea gleznelor, dureri ale oaselor, în special ale tălpilor, prin amorțeli, înțepături, senzație de frig ori de arsură. Treptat, pot apărea ciocuri, pinteni, modificări ale aspectului unghiilor, deformări ale articulațiilor în general.
2 Arterita învinețește
Ai mereu senzația că ți-e frig la picioare, ai cârcei și observi că pielea capătă o nuanță vineție? Poate fi vorba de arterită, o afecțiune care, în timp, poate da și ulcerații greu de tratat. Depistată târziu, poate duce chiar și la amputarea membrului inferior afectat.
3 Reumatismul e chinuitor
Spondilita anchilozantă, poliartrita reumatoidă, reumatismul articular acut sunt numai câteva dintre manifestările dureroase neplăcute ale articulațiilor afectate. Se manifestă prin inflamarea, înroşirea şi deformarea încheieturilor, cum ar fi monturile. Inițial, semnalele sunt discrete, suportabile, vreme îndelungată, însă, cu timpul, se accentuează.
Mai întâi, remarci că picioarele ţi se umflă, apoi apare o roșeață intensă, extrem de dureroasă. Articulația inflamată își arată suferința printr-o proeminență asemănătoare unui furuncul în faza de debut. Este o boală greu de tratat, care impune regim alimentar sever și multe restricții.
5 Călcâiele crăpate anunță probleme
Dacă sunt îngrijite și, totuşi, continuă să se crape, fie este vorba despre lipsă de vitamine ori minerale, fie despre eczeme, psoriazis, dereglări ale glandei tiroide. Oricare ar fi, trebuie tratate la timp. Consecințele pe termen lung sunt grave.