Sănătate: Ajutor, mă sufoc!

De Libertatea pentru femei pe

Ți se pune un nod în gât. Ba nu, te apasă ceva pe piept. Simți că tot aerul din lume nu e suficient pentru a-ți umple plămânii. Când nu mai poți să respiri normal, nu e de glumă.
În ultima vreme, tot mai multă lume se plânge de stări de sufocare. Indiferent de vârstă, sex sau ocupație. Și „se poartă” atacul de panică drept diagnostic pus la o primă privire, în special de către persoane neavizate. Or, asfixia, cum este numită medical senzația de sufocare, poate fi un simptom al unor alte afecțiuni, unele dintre ele destul de grave.

De ce n-am aer?

Cel mai des, oamenii se plâng de senzația de nod în gât. Dar sunt multe alte manifestări ale imposibilității de a respira normal, de la palpitații, până la impresia de ștrangulare. De aceea, este indicat să ceri părerea mai multor specialiști, în cazul în care te confrunți cu așa ceva. Căci acest tip de disconfort poate fi cauzat de alergii, boli infecțioase, intoxicații, afecțiuni ale căilor respiratorii, disfuncții tiroidiene, anemii, tumori, astm, lipsă de calciu ori magneziu, hipertensiune și chiar de emfizem sau chist pulmonar. Este adevărat că și atacul de panică se manifestă asemănător, însă acest diagnostic este pus abia după ce toate celelalte cauze au fost eliminate prin analize și teste specifice. Uneori, senzația de nod în gât poate fi însoțită de sufocare, alteori de jenă sau durere la înghițit. În alte situații, se resimte o apăsare deasupra pieptului, apar cârcei la mâini și la picioare ori amorțeli în jurul gurii.

STRESUL, FACTOR DECLANŞATOR

„Unul dintre simptomele tipice ale atacului de panică e senzația de sufocare. Dacă sunt prezente simultan cel puțin 4 dintre următoarele simptome, poate fi pus diagnosticul: palpitații/tahicardie, transpirație, tremor, sufocare, dificultate în respirație, durere toracică, greață sau disconfort abdominal, amețeală, sezație de instabilitate, senzația că obiectele din jur sunt altfel sau că propriul corp nu îți aparține, teama de a înnebuni, teama de o moarte iminentă, parestezii (amorțeli, furnicături), frisoane / bufeuri. Atacurile de panică apar ca urmare a unor perioade de stres și sunt cauzate de un dezechilibru chimic între adrenalină și serotonină. Un control medical general este necesar pentru a exclude cauzele organice care ar putea da simptomele de mai sus. O persoană care experimentează repetitiv senzația de sufocare trebuie să consulte un medic pentru evaluarea problemei. Pe baza examenului fizic și a investigațiilor recomandate, medicul va stabili pașii de urmat. Dacă nu există asemenea cauze, medicul va prescrie tratamentul
medicamentos adecvat și va face recomandări pentru gestionarea stresului. Pentru strategii pe
termen lung de gestionare a emoțiilor, persoana afectată poate primi consiliere psihologică.”

LA MEDIC, DAR LA CARE?

Primul pas de făcut este vizita la medicul de familie. El te va trimite către specialiști. Dacă nu ți se oferă alternative, solicită tu trimiteri pentru următoarele domenii: ORL, endocrinologie, pneumologie, radiologie, cardiologie, alergologie, hematologie. Dacă testele ies bine, este cazul să iei legătura cu un psihiatru, pentru a verifica dacă
este sau nu atac de panică. Mai pot fi manifestări ale unor laringite, traheite, faringite sau consecința acumulării de țesuturi în zona gâtului (adipos, masă musculară, mărirea glandei tiroide), care duce la blocarea căilor aeriene superioare. Și scăderea acidității sângelui poate fi o cauză, la fel ca și insuficiența cardiacă. De obicei, nu se ia în calcul mărirea în volum a tiroidei (căci aceasta este foarte mică și ar trebui să ajungă la dimensiuni impresionante pentru a presa traheea și a da senzația de sufocare), ci mai degrabă starea de anxietate provocată de excesul de hormoni tiroidieni, așa-numita hipertiroidie. Se recomandă efectuarea unor teste radiologice, precum ecografia sau tomografia, pentru a elimina orice suspiciune. Și stresul declanșează o reacție de apărare a organismului, prin anumiți hormoni precum catecholaminele și glucocorticoizii. La unele persoane, această reacție este mai intensă și poartă numele de stare de anxietate. Dacă aceasta este însoțită și de palpitații, transpirații reci, tremurături, stări de greață, poate fi vorba despre atacuri de panică.

Prințul Louis împlinește un an. Ce fotografii au publicat Ducii de Cambridge

Prințul Louis împlinește un an. Ce fotografii au publicat Ducii de Cambridge