Miturile despre Covid-19, desființate de OMS. Baia ferbinte, usturoiul sau expunerea la soare nu țin la distanță coronavirusul!

De Raluca Vițu, pe Ultimul update Marți, 21 aprilie 2020, 13:21

Oficialii Organizației Mondiale a Sănătății au demontează câteva mituri despre boala COVID-19. Iată ce spun reprezentanții OMS despre cele mai comune probleme legate de coronavirus pe care oamenii și le pun:

  • Rețelele mobile 5G NU răspândesc coronavirusul

Virusurile nu se răspândesc prin undele radio sau prin rețelele mobile. Nu există nicio legătură între răspândirea coronavirus și rețelele 5G. În multe țări în care a apărut virusul nu există astfel de rețele 5G. Boala COVID-19 este răspândită de persoanele infectate prin strănut sau tuse. De asemenea, oamenii se pot infecta dacă ating suprafețe pe care se află virusul și mai apoi își duc mâna la ochi, nas sau gură.

  • Expunerea directă la soare sau la temperaturi de peste 25 de grade NU împiedică răspândirea bolii COVID-19

Oamenii se pot infecta cu noul coronavirus indiferent de cât de cald este afară sau de cât de mult se expun la soare.

Infectarea cu noul coronavirus NU este pe viață. Vă puteți recupera complet după boala COVID-19

Majoritatea persoanelor infectate cu noul coronavirus se pot recupera complet și pot scăpa de virus.

  • Dacă îți poți ține respirația pentru 10 secunde, fără a simți un disconfort NU înseamnă că nu ai luat virusul

Cele mai frecvente simptome ale COVID-19 sunt tuse uscată, oboseală și febră. Unele persoane pot dezvolta forme mai severe ale bolii, cum ar fi pneumonia. Cea mai bună modalitate de a confirma dacă aveți virusul care produce boala COVID-19 este cu un test de laborator. Nu poți confirma  infectarea cu Sars-Cov2 cu acest exercițiu de respirație, care poate fi chiar periculos.

  • Consumul de alcool NU vă protejează împotriva COVID-19 și este periculos

Consumul frecvent sau excesiv de alcool nu protejează împotriva bolii COVID-19 și poate duce la apariția altor probleme de sănătate.

Citeşte şi: Cercetătorii de la Harvard: „Nu scăpăm de pandemie până în 2022”

  • Coronavirusul poate fi transmis preponderent în zone cu climă caldă și umedă

Din dovezile de până acum, virusul COVID-19 poate fi transmis în TOATE ZONELE, inclusiv în zonele cu vreme caldă și umedă. Indiferent de climă, adoptați măsuri de protecție dacă locuiți sau călătoriți într-o zonă care raportează cazuri COVID-19. Cea mai bună modalitate de a vă proteja împotriva COVID-19 este dezinfectarea frecventă a mâinilor.

  • Vremea rece și zăpada NU pot distruge noul coronavirus

Nu există motive să credem că vremea rece poate ucide noul coronavirus sau alte boli. Temperatura normală a corpului uman rămâne în jur de 36,5 ° C până la 37 ° C, indiferent de temperatura de afară sau de vreme. Cel mai eficient mod de a vă proteja împotriva noului coronavirus este curățarea frecventă a mâinilor cu soluții pe bază de alcool sau spălarea temeinică a acestora cu apă și săpun.

  • O baie fierbinte NU ține coronavirusul la distanță

Dacă faceți o baie fierbinte, nu veți fi ferit de infectare. Temperatura normală a corpului rămâne în jur de 36,5 ° C până la 37 ° C, indiferent de temperatura apei din cadă.

  • Noul coronavirus NU poate fi transmis de țânțari

Până în prezent, nu există informații și dovezi care să sugereze că noul coronavirus ar putea fi transmis de țânțari. Noul coronavirus este un virus respirator care se răspândește în principal prin picăturile generate atunci când o persoană infectată tușește și strănută ori prin picături de salivă sau secreții nazale.

Citeşte şi: Epidemia de coronavirus din România: Bilanțul oficial al persoanelor decedate

  • Uscătoarele de mâni NU sunt eficiente în uciderea noului coronavirus

Uscătoarele de mâini nu sunt eficiente pentru a ucide virusul Sars-Cov2. Din contră, chiar sunt capabile să răspândească virusuri și bacterii în aer. Pentru a vă proteja împotriva noului coronavirus, trebuie să vă curățați frecvent mâinile cu o soluție pe bază de alcool sau să le spălați cu apă și săpun. După curățarea mâinilor, ar trebui să le uscați bine folosind prosoape de hârtie.

  • Poate o lampă cu ultraviolete să distrugă noul coronavirus?

Lămpile UV nu trebuie utilizate pentru sterilizarea mâinilor sau a altor zone ale pielii, deoarece radiațiile ultraviolete provocă iritații ale pielii.

  • Cât de eficiente sunt scanerele termice pentru depistarea persoanelor infectate

Scanerele termice sunt eficiente în detectarea persoanelor care au dezvoltat febră din cauza infecției cu noul coronavirus. Cu toate acestea, nu pot detecta persoane infectate care încă nu dezvoltă simptome. Durează între 2 și 10 zile ca persoanele infectate să dezvolte febră sau alte simptome.

  • Dacă mă stropesc cu alcool sau clor ucid virusul?

Nu. Stropirea cu alcool sau clor pe tot corpul nu va distruge virusul care a intrat deja în corpul vostru. Stropirea cu astfel de substanțe poate fi dăunătoare pentru piele, ochi și haine.

  • Vaccinurile împotriva pneumoniei protejează împotriva noului coronavirus?

Nu. Vaccinurile împotriva pneumoniei, cum ar fi vaccinul pneumococic și vaccinul Haemophilus gripal tip B (Hib), nu oferă protecție împotriva noului coronavirus. Virusul este atât de nou și diferit încât are nevoie de propriul său vaccin.

Deși aceste vaccinuri nu sunt eficiente împotriva Sars-Cov-2, vaccinarea împotriva bolilor respiratorii este recomandată pentru a vă proteja sănătatea.

Citeşte şi: Studiu: Cât timp rămân contagioși bolnavii de Covid-19

  • Picăturile nazale cu soluție salină NU poate preveni infecția cu noul coronavirus

Nu există dovezi că picăturile pentru nas cu soluție salină ar putea proteja oamenii de infecțiile cu noul coronavirus. Nu s-a demonstrat  că folosirea frecventă a picăturilor ar putea preveni infecțiile respiratorii.

  • Usturoiul NU poate preveni infecția cu noul coronavirus

Usturoiul este un aliment sănătos care poate avea unele proprietăți antimicrobiene. Cu toate acestea, nu există nicio dovadă din potrivit căreia consumul de usturoi a protejat oamenii de noul coronavirus.

  • Noul coronavirus NU afectează doar persoanele în vârstă

Persoanele de toate vârstele pot fi infectate cu noul coronavirus. Persoanele în vârstă și persoanele cu afecțiuni medicale preexistente (precum astmul, diabetul, bolile de inimă) par să fie mai vulnerabile la îmbolnăvirea severă cu virusul. OMS recomandă oamenilor de toate vârstele să ia măsuri pentru a se proteja de virus.

  • Antibioticele NU sunt eficiente în prevenirea și tratarea noului coronavirus

Antibioticele nu funcționează împotriva virusurilor, ci numai împotriva bacteriilor.

Noul coronavirus este un virus și, prin urmare, antibioticele nu trebuie utilizate ca mijloc de prevenire sau tratament.

  • Există medicamente specifice pentru prevenirea sau tratarea bolii COVID-19?

Până în prezent, nu există niciun medicament specific recomandat pentru prevenirea sau tratarea noului coronavirus. Cu toate acestea, cei infectați cu virusul ar trebui să primească îngrijiri adecvate pentru ameliorarea și tratarea simptomelor, iar cei cu boli grave ar trebui să beneficieze de îngrijire optimă de susținere. Unele tratamente specifice sunt în curs de investigare și vor fi testate prin studii clinice. OMS ajută la accelerarea eforturilor de cercetare și dezvoltare.

sursa foto – 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!