De ce mersul pe jos este mai benefic decât alergatul

De Mihaela Dobre, pe
Unii oameni văd mersul pe jos doar ca pe o modalitate de a se deplasa dintr-o parte în alta, însă această activitate simplă reprezintă, de fapt, cea mai bună modalitate de a-ți menține organismul sănătos.

Citește și – Ce spun ridurile despre sănătatea ta

Experții de la Harvard Medical School au demonstrat că mersul alert reduce riscul de afecțiuni cardiace mai eficient decât alergatul. Cercetătorii au efectuat un studiu pe 33.000 de alergători și 15.000 de persoane care merg rapid și au constatat că cei care au mers au obținut mai multe beneficii pentru sănătate decât cei care alergau.

Studiul s-a desfășurat pe o perioadă de șase ani, iar participanții au fost persoane cu vârste cuprinse între 18 și 80 de ani. La finalul studiului, cercetătorii au ajuns la concluzia că alergatul reduce riscul de afecțiuni cardiace cu 4,5%, în timp ce mersul reduce acest risc cu 9,3%.

De asemenea, riscul de hipertensiune este redus cu 4,2% prin alergare şi cu 7,2% prin mers rapid, iar riscul de a atinge un nivel mare al colesterolului era redus cu 4,3% prin alergat şi cu 7% prin mers. În ceea ce priveşte riscul de a suferi de diabet, ambele metode prezentau un beneficiu similar, înregistrându-se o scădere cu 12% a acestuia.

Nu în ultimul rând, mersul pe jos te ajută să slăbești. Chiar dacă nu oferă aceleași rezultate pe termen scurt, pe termen lung mersul pe jos se va dovedi mult mai eficient decât alergatul. Explicația este că mersul pe jos reduce nivelul de cortizol, bucurându-te astfel de efectele pierderii în greutate, fără grija apariției senzației de foame pe care ți-o dă alergatul.

Citește și – Andreea Vasile ne recomandă câteva sporturi cool de practicat vara asta

Foto – Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!