Cum te asiguri că bebelușul tău se dezvoltă sănătos în perioada sarcinii

De pe

Perioada sarcinii este una dintre cele mai frumoase etape în viața oricărei femei. Încă din momentul în care ai aflat că ești însărcinată te gândești probabil doar la momentul în care vei ține în brațe copilul tău. Însă, în același timp, cu siguranță îți faci numeroase griji cu privire la modul în care se dezvoltă cel mic, mai ales că vrei să îi oferi toată grijă de care are nevoie.

Din fericire, există numeroase soluții și sfaturi utile care îți pot fi de ajutor pentru a-i asigura viitorului tău copil o dezvoltare sănătoasă, încă din primele zile de sarcină. Iată ce poți face în acest sens:

Adoptă o alimentație corectă

Pe cât posibil, este indicat să ai o alimentație echilibrată și sănătoasă. Cu alte cuvinte, ar trebui să consumi cât mai multe fructe și legume, cereale integrale, orez brun, pâine și paste integrale, proteine, lactate și pește. Cerealele integrale sunt o sursă importantă de fibre, în timp ce carnea, ouăle, peștele și fructele oleaginoase îți asigură doza necesară de proteine.

Totodată, peștele este o sursă bogată de vitamina D, minerale și acizi grași omega-3 care sunt esențiali pentru dezvoltarea sistemului nervos al bebelușului. Ca alternativă la pește mai poți consuma și fructe oleaginoase sau produse pe bază de soia. Ține cont că nu trebuie să mănânci pentru două persoane, ci doar să îți asiguri necesarul de calorii. De exemplu, în ultimele luni de sarcină vei avea nevoie de un surplus de numai 200 de calorii pe zi.

Mergi la control

Bineînțeles, ar trebui să mergi la medic de îndată ce ai aflat că ești însărcinată. Ulterior, vei merge la medic în mod regulat pentru a face toate analizele necesare în sarcină, inclusiv ecografii, care îl vor ajuta pe medic să stabilească dacă cel mic se dezvoltă cum trebuie.

Faptul că te organizezi din timp și iei toate măsurile necesare pentru urmarirea sarcinii îi va asigura celui mic o dezvoltare optimă și te va ajuta pe tine să te simți liniștită. În plus, vei primi sfaturile necesare pentru a avea o sarcină sănătoasă încă de la bun început. Urmărirea sarcinii este cea mai sigură modalitate prin care te poți asigura că cel mic se dezvoltă așa cum trebuie.

Ia suplimentele necesare

În mod ideal, atunci când planifici o sarcină, ar trebui să iei acid folic cu câteva luni înainte de a rămâne însărcinată. Odată ce ai aflat că vei avea un copil, medicul îți va recomanda să iei acid folic în continuare, pentru cel puțin trei luni, și vitamina D pe tot parcursul sarcinii, dar și după ce ai născut.

Suplimentele cu acid folic contribuie la reducerea riscului de apariție a defectelor de tub neural, precum spina bifidă. Ține cont că medicul este cel care îți va recomanda doza zilnică necesară. În ceea ce privește vitamina D, aceasta ajută la dezvoltarea sistemului osos al bebelușului. În cazul în care nu consumi suficient pește, poate fi necesar să iei și un supliment pe bază de omega-3. Evită uleiul de ficat de pește deoarece poate conține o doză ridicată de vitamina A, care poate afecta bebelușul.

Respectă regulile de igienă în bucătărie

Spală bine, cu apă călduță și detergent de vase, toate ustensilele, mai ales dacă le-ai folosit pentru a tăia carne crudă, care poate conține diferite bacterii. De asemenea, asigură-te că ai gătit bine carnea înainte de a o consuma. Atât carnea crudă, cât și alte alimente, precum laptele nepasteurizat pot conține bacterii dăunătoare în sarcină.

Acestea pot provoca infecții precum listerioza, salmonella sau toxoplasmoză, care pot duce la avort spontan sau diferite probleme de sănătate ale bebelușului. Așadar, evită carnea crudă sau care nu a fost gătită corespunzător, lactatele nepasteurizate, pateul, brânza cu mucegai și ouăle care nu sunt fierte tari. De asemenea, spală bine fructele și legumele înainte de a le consuma.

Rămâi activă

Exercițiile fizice sunt benefice atât pentru bebeluș, cât și pentru tine, întrucât te vor ajuta să te recuperezi ușor după naștere. Totuși, nu este indicat să depui efort fizic intens. Exercițiile recomandate în sarcină sunt mersul pe jos, înotul, yoga sau pilates.

Dacă practici un anumit tip de sport, poți continua atât timp cât te simți confortabil. Evită, totuși, sporturile care au un risc ridicat de accidentare, precum călăritul sau tenisul.

Așadar, ține cont de sfaturile de mai sus pentru a avea siguranța că îi oferi copilului tău toată grija de care are nevoie, încă din perioada sarcinii.

Sursă foto: Shutterstock

(P) Material publicitar realizat împreună cu Nativia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro