Mărturisirile unui pacient cu coronavirus din România: „Am așteptat 12 ore salvarea”

De Unica.ro pe

Numărul de cazuri de coronavirus din România crește în fiecare zi. Doar marți au fost depistate 12 cazuri noi, dintre care un bărbat de 34 de ani din București, care a relatat pe Facebook despre realitatea de a fi un pacient cu coronavirus în România.

Bărbatul se numește Bogdan Aron și a călătorit în Londra între 25 și 27 februarie, când Marea Britanie nu era considerată a fi zonă de risc. Credea că șansele de a fi infectat erau minime.

Bogdan Aron a ajuns luni la Institutul de Boli Infecțioase „Matei Balș” din capitală cu febră 39,2. Medicii i-au făcut analize pentru a vedea dacă are sau nu coronavirus. Rezultatul analizelor l-a aflat din presă și a așteptat 12 ore să vină o salvare să îl preia, după cum chiar el a scris pe Facebook:

„Rezultatul l-am aflat din presa. In jurul orei 17:30 am citit ca: «Bărbat, 34 ani, București, care s-a întors în data de 27 februarie 2020 din Londra, Marea Britanie, s-a prezentat cu simptomatologie la INBI Matei Balș.»

Era o sansa buna sa fiu cazul 7 din 10 martie. Insa pe mine nu ma anuntase nimeni nimic. Am sunat la toate numerele pe care le-am gasit si am vorbit cu toate persoanele despre care stiam ca ar putea avea chiar si o minima informatie. Voiam evident sa aflu daca intr-adevar era vorba despre mine. N-am aflat nimic.

Dupa zeci de telefoane pe care le-am dat eu la toate numerele oficiale puse la dispozitie, am fost sunat la 2 ore dupa ce aflasem informatia din presa. Mi s-a confirmat ca sunt pozitiv si am fost informat ca urmeaza sa vina o salvare (acea “izoleta”) sa ma preia. Am asteptat 12 ore salvarea”.

Bogdan Aron a lăudat felul în care s-au comportat cu el medicii și asistentele de la Matei Balș și de la Victor Babeș: „Au fost cu totii empatici si dornici sa ajute”. El a atras atenția și oamenilor care se gândesc că nu pot fi tocmai ei afectați de coronavirus „Altfel, pare ca parascovenia asta e mai contagioasa decat credeam. M-am gandit si eu: «N-o sa fiu chiar eu afectat»”.

Recomandările bărbatului cu privire la prevenirea infecțiilor cu coronavirus este simplu – să stăm acasă:

„Nu sunt in masura sa dau sfaturi complexe despre coronavirus, dar stati in casa. Lucrati de acasa in masura in care puteti. Aplicati tot ceea ce va indeamna medicii. Protejati-i pe cei dragi.

Multi dintre cei care se ocup de problema par a fi buni profesionisti, dar la fel pare si ca limitele sistemului sanitar sunt incercate la 29 de cazuri. Nu stiu ce se va intampla daca acest numar va creste. Si pare ca va creste. Prin urmare, faceti orice ca sa evitati sa va imbolnaviti voi sau sa-i imbolnaviti pe cei dragi”.

Foto – Bodan Aron/Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro