Care sunt cauzele durerilor de spate?

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Dacă îţi petreci toată ziua cu capul aplecat asupra biroului, muşchii ce susţin coloana vertebrală suferă, se contractă şi te dor. Remediul? Corectează-ţi poziţia.

Problema ta se numeşte sedentaritate

„Sunt secretară într-un birou notarial. Teoretic, nu am de ce să mă plâng. Este o meserie liniştită care mă scuteşte de orice efort fizic. Cu toate astea, de ceva timp, mă scoate din minţi o durere de spate care nu-mi dă pace. Mai ales seara, când îmi simt zona lombară făcută bucăţele, ca şi cum aş fi ridicat greutăţi toată ziua. Medicul meu mi-a spus că durerea e cauzată fie de faptul că am o poziţie greşită a corpului, fie pentru că mă mişc prea puţin. Însă eu nu sunt convinsă că răspunsul lui e cel mai bun. Credeţi că e cazul să-mi fac nişte radiografii?”, Monica, 28 ani

Medicul tău a avut dreptate: dacă stai aşezată multă vreme, cu spatele îndoit în faţă, în loc să-l sprijini de spătar, îţi supui spatele la multe tensiuni. În această poziţie, poziţia lombară suportă o încărcare de aproape 250 kg, faţă de cele 25 – 70 kg care apasă pe coloana vertebrală atunci când stai întinsă sau mergi. Mai mult decât atât, pe termen lung, sedentaritatea şi poziţiile greşite duc la pierderea tonicităţii muşchilor responsabili de mişcările coloanei. Prin urmare, spatele devine mai puţin elastic, iar vertebrele şi ligamentele pot suferi distorsiuni. Astfel încât e de ajuns o mişcare bruscă pentru a te trezi cu o durere puternică în zona lombară, care poate dura şi câteva zile şi care te poate aduce până la imobilitate.

Mişcarea este benefică

Organismul e în măsură să repare aceste probleme cu ajutorul exerciţiilor fizice. Îţi sugerăm să te plimbi, să înoţi, să faci stretching sau să mergi pe bicicletă: aceste activităţi fac muşchii să devină mai puternici. În afară de a te mişca mai mult, trebuie să-ţi controlezi poziţia corpului: când stai pe scaun, ţine bustul drept şi bazinul lângă spătar.

Poziţii împotriva durerii

Noaptea, încearcă să dormi pe o parte, cu picioarele flexate spre piept şi cu o pernuţă între genunchi: această poziţie calmează tensiunea muşchilor dorsali.

Ce e de făcut

Dacă medicul nu ţi-a spus să faci o radiografie, înseamnă că nu e necesar. Şi pentru că se întâmplă destul de rar ca o durere de spate să ascundă o problemă mai gravă (spre exemplu, deplasarea unui disc intervertebral sau artroză). Încearcă, în schimb, să-ţi corectezi poziţia corpului şi să faci mai multă mişcare. Apoi, fă-ţi testul nostru: te va ajuta să înţelegi care este originea problemelor tale.

3 exerciţii pentru coloană

1. Aşezată la birou, îndoaie piciorul drept cu laba bine înfiptă în podea şi întinde piciorul stâng. Îndoaie-te de spate şi încearcă să atingi cu mâna degetele piciorului stâng, de 5 ori. Repetă mişcarea cu piciorul drept.
2. Lipeşte-te de un perete, stând dreaptă, cu picioarele lipite. Stând pe vârfuri, ridică-ţi braţele în sus, încercând să te întinzi cât de mult poţi. Rămâi în această poziţie timp de 5 secunde şi apoi întoarce-te în poziţia iniţială. Repetă de 10 ori.
3. În patru labe, expiră şi arcuieşte-ţi spatele în sus. Inspiră şi trage înapoi zona lombară, de 10 ori.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton