Poze: 3 ţinute superbe la Festivalul de la Cannes

De Erika Chivu pe

Festivalul de film de la Cannes abia a început, dar deja putem admira ţinutele superbe purtate de vedete pe covorul roşu.
Una dintre primele vedete care au păşit pe covorul roşu de la Cannes a fost Carey Muligan. Împreună cu Leonardo DiCaprio şi Tobey Maguire, Carey este prezentă la Cannes pentru a promova cel mai recent film al ei, superproducţia „The Great Gatsby”, ai cărei realizatori se aşteaptă la un succes uriaş.
Carey a fost un exemplu de stil şi eleganţă într-o salopetă neagră, cu pantofi asortaţi şi bijuterii fine şi discrete.
Isla Fisher a preferat o rochie foarte feminină cu decupaje şi broderii florale combinată cu pantofi negri. O ţinută asemănătoare a avut şi franţuzoaica Audrey Tautou, care a fost delicată ca de obicei într-o rochiţă cu imprimeu floral şi o croială uşor retro. Audrey va fi gazda galei din acest an şi cea care va declara deschisă ediţia cu numărul 66 a Festivalului de Film de la Cannes.
Din juriul acestui an fac parte Steven Spielberg, Ang Lee, Nicole Kidman, dar şi regizorul român Cristian Mungiu. Din păcate, România nu are niciun lungmetraj în competiţie.
isla fisher carey mulligan
 
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro