Cât rezistă coronavirusul pe talpa pantofilor

De Georgiana Averchi, pe Ultimul update Marți, 31 martie 2020, 10:08
Se pare că talpa unui pantof este principalul teren de reproducție pentru bacterii, ciuperci și virusuri, iar picăturile respiratorii purtate în aer de la o persoană infectată cu coronavirus pot să aterizeze chiar și pe partea superioară a unui pantof, cum ar fi șireturile sau călcâiul, avertizează medicii.

În plină pandemie de coronavirus, medicii și cercetătorii fac eforturi uriașe să ne dea sfaturi prețioase pentru a evita infecția cu noul virus. Astfel, un specialist în boli infecțioase din San Diego ne avertizează să avem mare grijă la pantofii pe care îi purtăm.

Medicul Georgine Nanos ne avertizează asupra pericolului reprezentant de pantofii pe care îi purtăm când ieșim din casă. Acesta susține că noul virus COvid-19 poate rezista și până la cinci zile pe tălpile pantofilor, de aceea este absolut necesar să nu intrăm în casă încălțați!

Specialistul în boli infecțioase spune că virusul se poate lipi de tălpi în zonele aglomerate precum magazine, aeroporturi sau chiar în transportul public.

Spală la mașina de spălat pantofii din pânză

Tălpile încălțărilor sunt, de regulă, realizate din materiale sintetice durabile, precum cauciucul, PVC-ul sau pielea căptușită cu plastic, materiale care adună un nivel ridicat de bacterii, iar asta din cauza faptului că nu sunt poroase, ceea ce înseamnă că nu permit să treacă aerul, lichidul sau umiditatea. Tot mai mult specialiti avertizează că virusul poate să rezite până la 5 zile pe astfel pe suprafețe la temperatura camerei.

Dr. Mary E. Schmidt, consilier în sănătate din Missouri, întărește această descoperire, spunând că s-a dovedit că acest coronavirus trăiește pe suprafețe sintetice timp de „cinci zile sau chiar mai mult”.
Aceste afirmații au fost susținute de specialistul în sănătate publică din Kansas City, Carole Winner, care a spus că pantofii confecționați din plastic și alte materiale sintetice pot transporta viruși activi zile întregi. Ea recomandă ca pantofii să rămână în garaj dacă circulăm cu mașina sau lângă ușa de la intrare.

Pantofii din pânză, țesături moi sau piele faux trebuie curățați în mașina de spălat la un ciclu de temperatură scăzută. Încălțămintea din piele sau cizmele de lucru grele trebuie curățate manual cu șervețele dezinfectante”, este recomandarea lui Carole Winner.

Citește și Sfat medical de ultimă oră, în plină pandemie de coronavirus

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!