Designerii anului 2009

.

2009 a fost un an foarte bun pentru modă. Vedetele nu au încetat să poarte haine excepţionale pe covorul roşu. Iată designerii care şi-au pus amprenta pe evenimentele de gală din 2009!
Casa de modă cu cele mai multe apariţii pe covorul roşu este Marchesa.

Creaţiile acesteia au fost purtate la premiile Oscar, Globurile de Aur, Premiile Emmy şi MTV Music Awards.

Brandul este numit după Marchesa Luisa Casati, membră a nobilimii italiene în secolul al nouăsprezecelea, o femeie celebră pentru excentricitatea sa.

Ea este cunoscută pentru colecţia de piese vestimentare excepţionale şi stilul exotic care le-a inspirat pe cele două femei din spatele mărcii, Keren Craig şi Georgina Chapman.

Look-ul Marchesa este unul plin de distincţie, rochiile de seară realizate la comandă sunt ornate cu drapaje, linii feminine şi uneori un decolteu asimetric foarte rafinat. Purtând Marchesa, o celebritate îşi asigură apariţia pe listele celor mai bine îmbrăcate femei la un eveniment monden!
Designerii anului 2009
De asta s-au convins actriţele Olivia Wilde şi Sandra Oh la decernarea premiilor Emmy, dar şi Rihanna la American Music Awards şi Blake Lively, una din cele mai bine îmbrăcate femei în 2009, la premiera filmului „Where the wild things are”.

Cea mai des purtată colecţie pe covorul roşu este cea Resort 2010 semnată de Stella McCartney. Pe lângă apariţiile celebrului designer în propriile creaţii, vedete ca Diane Kruger, Kate Bosworth, Kate Hudson, Liv Tyler sau Rumer Willis au fost încântate de piesele elegante.

Decupajele de dantelă, sacoul din satin de mătase în nuanţe prelate şi rochiile cu aplicaţii strălucitoare fac din această colecţie una de care ne vom aminti peste timp. Elemente clasice se îmbină cu altele complet moderne pentru a crea exact mix-ul de care o vedetă are nevoie pe covorul roşu.
Designerii anului 2009
Cel mai bun tânăr designer ales de vedete pentru covorul roşu în 2009 este Prabal Gurung. Prima vedetă care a adus în lumina reflectoarelor o minunată rochie Prabal Gurung a fost Zoe Saldana, în aprilie 2009.

Ea a devenit astfel trendsetter, deoarece Demi Moore, Leighton Meester şi Rachel Weisz i-au urmat exemplul şi au comandat câte o ţinută specială semnată de tânărul designer.
Designerii anului 2009Demi Moore şi Rachel Weisz au îmbrăcat Prabal Gurung cu ocazia aniversării a 100 de ani Cartier şi au fost urmate de Carrey Mulligan, Thandie Newton şi Becki Newton  cu piese din noua colecţie pentru primăvară-vară 2010.

Foto: Northfoto, Agerpres

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton