Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Se întinde rimelul pe pleoape atunci când îl dai pe gene sau fardurile se împrăştie peste concealer şi trebuie să iei totul de la început? Vezi câteva trucuri care te scapă de aceste probleme de machiaj!
Începe cu machiajul ochilor
Un lucru de care puţine femei îşi dau seama – începe cu machiajul ochilor de fiecare dată şi abia apoi aplică fondul de ten. Astfel, nu vor curge fardurile peste concealer şi nu vei fi nevoită să refaci totul în cazul unei greşeli.
Şterge fardurile care au curs cu scotch
Rupe o bucată de scotch transparent şi aşază-l fix peste locul unde au curs fardurile sau creionul dermatograf. Apasă bine, apoi dezlipeşte, iar odată cu scotchul se vor lua şi stratul de fard curs şi stratul de sebum care l-a făcut să curgă. Ai grijă, însă, nu trage tare şi dintr-o dată!
Încălzeşte uleiurile la microunde
Fie că foloseşti ulei pentru păr sau pentru piele, încălzeşte un pic produsul la microunde, ca să poată intra mai bine în păr şi piele, astfel efectul fiind mai eficient.
Aplică seara, înainte de culcare, o cremă grasă pe ten, care să îţi hidrateze pielea în timp ce dormi. De dimineaţă tenul tău va fi fin şi foarte bine hidratat. Cu cât pielea este mai hidratată, cu atât fardurile vor rămâne mai mult timp exact aşa cum le-ai aplicat. Foto: Shutterstock