Frumuseţe: 6 trucuri ca să treci cu bine peste sezonul rece

De Unica.ro, pe

Vântul şi temperaturile scăzute îţi afectează în mare măsură tenul, părul şi pielea. Oferă-le îngrijire specială pe timpul iernii şi vei reuşi să le păstrezi frumuseţea şi să arăţi minunat. Iată câteva trucuri calde pentru zile reci!

Păr mai strălucitor

Uscat, lipsit de strălucire şi vitalitate şi greu de coafat. Aşa va fi părul tău în sezonul rece, dacă nu îl protejezi corect. O cură intens hrănitoare îi va oferi hidratare şi un aspect sănătos. Alege o mască de îngrijire şi, pentru o acţiune mai eficientă, aplic-o astfel: cât părul este încă umed, întinde pe fiecare suviţă o cantitate mică de produs, apoi împachetează şuviţele separat, în folii de plastic. Timp de 5 minute, foloseşte uscătorul la viteza cea mai mică, apoi îndepărtează folia şi clăteşte-te din abundenţă.

Mâini mai fine

Înlocuieşte săpunul clasic cu unul lichid cu formulă nutritivă. Pentru o bună hidratare, alege o cremă cu gălbenele şi aplic-o de mai multe ori pe zi. Sfat: o dată pe săptămână, oferă-le un tratament special: încălzeşte o cană de ulei şi masează-ţi mâinile,15 minute, cu acest ingredient minune.
Cum să ai mâini frumoase şi catifelate cu cartofi

Plante împotriva gerului

Daca ai tenul uscat, normal sau mixt, alege creme cu textură grasă, aplică-le în strat ceva mai gros şi masează bine, timp de câteva minute, ca să intre bine în piele. Tenul gras are nevoie de un produs pe bază de vitamine şi, o dată pe săptămână, de o mască exfoliantă cu textură delicată. Dacă, în contact cu aerul rece, nasul şi obrajii ţi se înroşesc rapid, ai la îndemână o soluţie simplă: compresele calde cu ceaiuri de plante. Fă infuzie din ceai de tei, muşeţel sau albăstrele şi aplică pe ten timp de 20 de minute.
Chiar dacă a venit iarna, nu trebuie să renunţi la măştile hrănitoare cu fructe. Atunci când tenul tău devine lipsit de strălucire şi vitalitate, masca rapidă cu măr îţi sare în ajutor. Iată ce ai de făcut: spală bine două mere, dă-le coaja pe răzătoarea mică şi combin-o cu 3 linguri de oţet de mere şi 1-2 de făină. Amestecă bine, apoi întinde masca pe faţă, las-o să acţioneze 15 minute şi îndepăr-tează cu apă călduţă. Are un efect rapid de înviorare.

Pentru ca ochii tăi să rămână mereu tineri

Nu uita de zona sensibilă a ochilor, unde pielea se usucă mult mai repede, fiind astfel favorizate apariţia şi adâncirea ridurilor. O cremă antirid ţine problemele departe. Învaţă să o foloseşti corect şi rezultatele nu vor întârzia să apară: aplică produsul în puncte sau linii subţiri şi apoi masează circular, cu două degete, din interiorul ochiului spre exterior. Astfel, stimulezi circulaţia sângelui, iar crema intră mai bine în piele.
Trucuri pentru ochi frumoşi

Crema de corp cu arome naturale

Pentru că iarna pielea corpului are nevoie de mai multă hidratare, îţi oferim un truc numai bun pentru zilele geroase. Pune la încălzit, timp de 1 minut, o lingură de ulei de măsline combinat cu câteva picături de ulei esenţial de ylang-ylang şi adaugă tot amestecul în tubul în care se află laptele de corp. Masează apoi pe piele, insistând pe coate şi genunchi. Nu uita de gât şi de zona decolteului, care au nevoie o dată pe săptămână de o mască cu smântână şi brânză de vaci.

Spune „adio” buzelor uscate

Sensibile la frig, buzele capătă rapid un aspect inestetic: se usucă, crapă sau încep să se cojească. Acordă-le atenţie şi vei avea buze frumoase şi pe timpul iernii. Foloseşte constant un balsam solid cu mentă sau alt ingredient hrănitor.
Sfat: mierea repară rapid buzele crăpate, datorită enzimelor care vindecă atât la exterior, cât şi în interior. Ia o lingură de miere, ţine-o 5 secunde deasupra focului, apoi întinde pe buze şi las-o 10 minute.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!