Sfaturile Valeriei van Groningen pentru maratonişti

De Unica.ro pe

Fie că sunteţi profesionist, fie că sunteţi amator, trebuie să ştiţi anumite reguli înainte de a spune „Start” oricărei curse de alergare. Valeria van Groningen…
… organizatoarea Maratonului Bucureşti, vă dă câteva sfaturi importante.

Bucureştiul era una dintre puţinele capitale europene care nu mai avea un maraton, aşa că, în 2008 , Valeria van Groningen s-a gândit să recreeze tradiţia unui astfel de eveniment sportiv. „Acum am ajuns la a patra ediţie şi creştem în fiecare an. Anul trecut maratonul a crescut cu 60% comparativ cu 2009 şi sperăm ca anul acesta să avem un număr şi mai mare de alergători”, spune organizatoarea.

Maratonul Internaţional Bucureşti, care va avea loc între 7 şi 9 octombrie, este recunoscut de federaţia internaţională a maratoanelor şi este organizat conform standardelor acesteia, fiind  complet închis circulaţiei, spune Valeria van Groningen.

Va exista, bineînţeles,  asistenţă medicală, dar şi control doping pentru atleţii de elită. „Am schimbat puţin traseul anul acesta, va fi mai simplu, pentru că nu mai e dealul de la Marriott. Vom avea din nou atleţi din Kenya sau Etiopia, care vor veni să-şi îmbunătăţească parcursul”, completează aceasta.
Iată câteva sfaturi pe care organizatoarea Maratonului Bucureşti le dă atât amatorilor, cât şi profesioniştilor:

Pentru amatori:

1. Puneţi-vă tenişii în picioare şi ieşiţi să alergaţi.

2. Nu alergaţi din prima cinci sau zece kilometri. Luaţi-o uşor! Alergaţi 500 de metri, mergeţi 500 de metri, alergaţi din nou 500 de metri şi tot aşa.

3. Nu vă gândiţi că, dacă aţi făcut mişcare, puteţi mânca orice după aceea. Nu va avea niciun efect. Trebuie să aveţi şi un mod de viaţă sănătos.

4. Şi renunţaţi la fumat, dacă vă apucaţi de alergat. Este foarte important!

5. De asemenea, căutaţi-vă prieteni care aleargă sau care vor să înceapă să alerge. Este foarte bine să aveţi cu cine alerga.

Pentru profesionişti:

1. Profesioniştii ştiu, în general, ce au de făcut, dar de obicei se pleacă foarte tare la un maraton. Eu vă sfătuiesc să nu începeţi foarte tare, să vă dozaţi energia pentru că ultimii zece-cinci kilometri sunt foarte grei.

2. Vă sfătuiesc să vă alegeţi încălţămintea potrivită, să nu faceţi bătături sau să nu aveţi alte probleme.

3. Beţi apă de-a lungul cursei, pentru că, altfel, se îngroaşă sângele şi nu e de bine. Puteţi să ajungeţi chiar la situaţii grave dacă nu vă circulă bine sângele în timpul cursei.

4. Alegeţi-vă foarte bine şi echipamentul de alergare.

5. Nu în ultimul rând, gândiţi-vă la condiţiile atmosferice din ziua alergării.

Citiţi în numărul de octombrie al revistei „Unica” mai multe detalii despre viaţa şi cariera Valeriei van Groningen.

Află cum e să alergi un maraton!

Foto: revista Unica

Influencerii de pe Instagram au descoperit Cernobîlul, iar acum pozează sexy în zona de excludere

Influencerii de pe Instagram au descoperit Cernobîlul, iar acum pozează sexy în zona de excludere