Un bebeluș din China care a fost adus pe lume de o mamă surogat, s-a născut la patru ani după ce părinții săi biologici au murit într-un accident de mașină.
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Potrivit BBC News, cuplul își înghețase câțiva embrioni viabili și voia să aibă un copil prin fertilizarea in vitro. După accidentul fatal din 2013, părinții celor doi soți au dus o adevărată bătălie legală pentru a li se permite să utilizeze embrionii și au reușit în cele din urmă să câștige dreptul în instanță.
În decembrie 2017, o mamă surogat a adus pe lume primul copil al cuplului decedat.
Acesta este un caz fără precedent la nivel mondial, ce ar putea duce la o reglementare mai clară a modului în care pot fi folosiți embrionii în cazul decesului.
Chiar și după ce au obținut dreptul de a utiliza embrionii, bunicii bebelușului au mai avut de trecut peste câteva obstacole precum găsirea unei mame surogat, practică ilegală în China. Ei au reușit, până la urmă, să găsească o femeie în Laos care a acceptat să poarte sarcina.