TRADIȚII și OBICEIURI de CRĂCIUN! Uite ce trebuie să faci ca să-ți meargă bine!

De Unica.ro, pe

Sărbătorile de iarnă sunt poate cele mai aşteptate momente ale anului şi cuprind datini şi obiceiuri păstrate din moşi – strămoşi. Vă prezentăm cele mai cunoscute obiceiuri şi tradiţii specifice Crăciunului la români!

Ignatul – ziua tăierii porcului

Ritualul sacrificării porcului are loc în 20 decembrie, zi în care oamenii pregătesc preparatele din carne pe care le vor avea pe masă în ziua de Crăciun. Citește AICI tradițiile și superstițiile de Ignat. Porcii pot fi tăiați, însă, și în ziua de Ajun, în prima sau chiar sau chiar a doua zi de Crăciun.

Colindatul

Când spui Sărbători de Iarnă, de cele mai multe ori, te gândești la zăpada ce urmează să îmbrace totul în alb, la mirosul de cozonac făcut de bunica în cuptorul din cărămidă și la colindele, care completează atmosfera de bucurie și emoție sufletească, pe care abia aștepți să le asculți și să le primești.

Se spune că este importantă participarea la colindat pentru ca lucrurile să meargă bine tot anul. De asemenea, se spune că primirea colindătorilor vă asigură un an bogat, fără probleme de sănătate.
Împodobirea caselor

Apropierea Sărbătorii Naşterii Domnului este un nou prilej pentru gospodinele din unele zone ale țării de a-şi primeni şi împodobi casele, de a agăţa de grindă sau de streaşină crenguţe de busuioc, levănţică sau mentă ca să poarte noroc celor din casă, dar şi ca să parfumeze aerul încăperilor sau să alunge moliile
Pomul de Crăciun

Obiceiul împodobitului bradului de Crăciun a fost împrumutat și se presupune că ar aparţine de fapt lumii germane păgâne, de unde a fost treptat asimilat de creştinism. La noi, datina împodobirii unui pom sau a unei ramuri verzi se întâlnea numai la nuntă sau la moartea unui flăcău sau fete mari. După primul război mondial acest obicei s-a răspândit pe tot teritoriul ţării.

Citeşte mai multe pe Libertatea.ro.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!