Skovran Tunde: Debut in filmul de lung metraj ca “femeie fatală”, în pelicula lui Andrei Zincă, “Puzzle”

De PR pe

“Puzzle”, filmul lui Andrei Zincă, care va avea premiera pe data de 24 mai, ne oferă, în sfârşit, o eroină voluptoasă, un personaj feminin pregnant dintre cele care lipsesc cu desăvârşire din peisajul cinefil actual. Când ele există, sunt, de cele mai multe ori, fie victime, fie martire.
Găsirea unei actriţe care să se muleze pe un personaj atât de complicat şi de interesant, n-a fost deloc uşoară. Regizorul Andrei Zincă povesteşte: “Căutarea acelei femei care poate deveni o obsesie pentru un bărbat numai din cauza unei priviri care rămâne înfiptă în suflet, a fost poate cea mai lungă şi complicată în procesul de casting. Nu găseam pe nimeni. La un moment dat, au ajuns la noi nişte fotografii cu o  actriţă maghiară din Cluj, pe care eu nu le-am luat în considerare, dar  Vlad Paunescu a chemat-o la casting, şi s-a dovedit că  flerul lui a funcţionat. În plus, Tünde este o pictoriţă deosebit de talentată. A simţit imediat cu multă sensibilitate universul personajului Gloria, o sculptoriţă excentrică. Portretul nud al Gloriei din film este pictat de Tünde.”

Alegerea s-a dovedit una mai mult decât inspirată. Personajul Gloria este o “femme fatale”, adică acea femeie misterioasă, complicată, cu o irezistibilă putere de seducţie, care atrage bărbaţii în situaţii periculoase sau compromiţătoare. . Eroina din “Puzzle” e unul dintre acele rare personaje fascinante şi capricioase pe care nu poţi pune degetul, pentru că scapă definiţiilor: se foloseşte de bărbaţi în aceeaşi măsură în care este şi ea folosită. Gloria este instinctuală şi vulcanică . Ea pare că trăieşte viaţa la o intensitate pe care Ştefan (Adrian Titieni) n-a simiţit-o niciodată, dar la care a râvnit mereu. El o vede pe tânăra sculptoriţă ca pe o muză a trezirii sale la viaţă, fără să prevadă surprizele care îl asteaptă.

“Gloria Matyas este rezultatul muncii tuturor actorilor formidabili cu care am   avut ocazia să lucrez, şi a lui Andrei Zincă, cel care a “visat “ un personaj atât de minunat. Am lucrat cu o echipă extraordinară şi bine organizată, care m-a sprijinit cu încredere la primii mei paşi în lungmetraj. De la “Puzzle “încoace, am avut ocazia să particip în alte proiecte cimenatografice, şi chiar am regizat un scurt metraj. Totuşi, ”Puzzle”  ocupă un loc special în sufletul meu, pentru că a contribuit la descoperirea unor laturi necunoscute mie ale propriei mele personalitaşi, şi m-a ajutat să-mi dau seama că, în viitor, deşi sunt o actriţă de formaţie teatrală, aş vrea să-mi dedic timpul cât mai intens filmului.” – declară Tunde.

Din anul 2005,  Tünde Skovrán, actriţă nominalizată la premiile Uniter, joacă pe scena Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca, unde a lucrat cu mare succes sub bagheta unor regizori celebri din ţară şi de peste hotare: Robert Woodruff, Alain Timar, Tom Dugdale, Gabor Tompa, Silviu Purcărete, Mihai Manuţiu, etc.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro