Roland Garros 2011: cele mai sexy tenismene

De Nicoleta Galeteanu pe

Aflat în plină desfăşurare, Roland Garros este unul dintre cele patru mari turnee mondiale de tenis urmărite în fiecare an de milioane de fani din toată lumea, atât pentru show-ul…
 …spectaculos oferit pe zgură, cât şi datorită jucătoarele sexy, frumoase şi talentate ce fac deliciul spectatorilor din tribune.

Iată-le pe cele mai frumoase jucătoare de tenis care se duelează în acest an în turneul de mare şlem din Franţa.

Ana Ivanovic

Este una dintre cele mai sexy jucătoare de tenis din lume, dar Ana Ivanovic (23 ani) conduce detaşat, în opinia noastră,  topul celor mai frumoase tenismene care s-au înscris la Open-ul Francez în acest an.

Din păcate, nu de aceleaşi succes s-a bucurat şi la capitolul performanţă, căci frumoasa jucătoare a Serbiei nu a reuşit să se califice în următoarea rundă. În 2008, Ivanovic a fost lider mondial WTA, după care a ales să stea o vreme departe de tenis.

Roland Garros 2011: cele mai sexy tenismene

Caroline Wozniacki

Jucătoarea daneză se află în acest moment pe primul loc în clasamentul mondial feminin WTA, recunoscută, în aceeaşi măsură, şi pentru frumuseţea sa naturală.

Frumoasa daneză a devenit una dintre cele mai populare figuri în reclamele sponsorilor, atât datorită statutului său în ierarhia mondială, cât şi carismei sale fermecătoare. Liderul clasamentului mondial a refuzat însă să pozeze în Playboy.

Roland Garros 2011: cele mai sexy tenismene

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2