Secretul lui Einstein care te ajută să ieși din orice situație

De Amelia Matei, pe
Viața fiecăruia dintre noi este presărată cu obstacole care ne cizelează, întăresc și ne dezvoltă gândirea analitică. Un lucru este clar, avem de învățat din fiecare situație dificilă.

Tocmai de aceea, înainte să încercăm să găsim soluția, trebuie să facem un pas înapoi și să analizăm imaginea de ansamblu. Deoarece, așa cum spunea savantul Albert Einstein, ”înțelegerea problemei este crucială pentru soluționarea ei”. De altfel, acesta era motto-ul marelui om de știință pentru care nici un mister părea de nepătruns.

Vă prezentăm câteva dintre principiile rețetei lui Einstein de a rezolva situațiile dificile.

Redefinește problema

Atunci când te confrunți cu o situație care pare fără ieșire, poate ar fi cazul să privești și din alte unghiuri problema. De exemplu, dacă ai în subordonare un departament și dorești să îmbunătățești activitatea și performanțele dacă vei formula următoarea rugăminte: ”Aș vrea să îmi propuneți idei prin care să creștem productivitatea”, este posibil să dai piept cu un dezinteres total. În schimb, dacă îți rogi oamenii să găsească soluții prin care munca lor să devină mai ușoară, este posibil să primești propunerile pe care le așteptai.

Detașează-te

Fiecare provocare reprezintă doar o părticică din ceea ce te așteaptă în viață. De asemenea, în încercarea de a rezolva o problemă, riscăm să ne pierdem în detalii care nici măcar nu contează. De câte ori simți că se întâmplă acest lucru, încearcă să ai o privire de ansamblu.

Fă pași mici

Porblemele mari se rezolvă cu pași mici. Încearcă să analizezi toate opțiunile, variantele… Poți chiar cere și păreri. Astfel vei avea cât mai multe soluții care te vor ajuta să iei decizia corectă.

Gândește-te la ce s-ar putea întâmpla

Înainte de a lua vreo decizie, trebuie să te gândești la toate soluțiile posibile, dar și la scenariile care rezultă în urma aplicării acestor soluții. Încercarea de a ”prevesti” un deznodământ sau altul reprezintă drumul către soluții la care, poate, nici nu te-ai fi gândit.

Adună informații folositoare

Investighează cauzele și circumstanțele în care o situație s-a produs. Dacă o problemă implică prea multe răspunsuri cărora nu le-ai găsit răspunsuri, colectarea de informații poate fi, de foarte multe ori, mult mai productivă în descoperirea soluției.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!