În vremurile astea „moderne” femeile sunt mai ocupate ca niciodată. Indiferent dacă este vorba de serviciu, familie, lucruri de făcut prin casă sau chiar de găsit un pic de timp pentru ele însele, femeile sunt puse zilnic în fața unor alegeri.
Niște alegeri puțin mai altfel. Pentru că femeile nu aleg între a face asta sau cealaltă. Nici nu se pune problema, pentru că toate trebuie făcute. Apar însă întrebările: cum? în ce ordine?acum sau după? în același timp? Tocmai de aceeaalegerile pe care le fac trebuie să fie unele foarte deștepte. Tocmai de aceea femeile care reușesc să pară că plutescprin zi, făcând câte o alegere deșteaptă la fiecare pas, sunt niște super-femei.
E o putere că ne fac pe noi fericiți. Că se îngrijesc necontenit de aspectul și de sufletul nostru. Că sunt o enciclopedie de medicamente când suntem răciți și chef în bucătărie când ne serbează ziua de naștere. E o putere că, dincolo de prieteni, carieră și familie, nu se uită pe sine. Și că, înainte de toate, sunt frumoase, impunătoare și critice pentru ele însele. E o super-putere că fac totul în așa fel încât nouă să ne pară că e floare la ureche. Nu cumva să ne facem noi griji pentru ele.
Foarte rar se plâng, uneori oftează. Mai mereu aleg să facă haz de necaz. Ele râd cu noi, noi râdem cu ele. Și uităm să le mai și mulțumim pentru treaba asta grozavă pe care o fac în fiecare zi. Treaba asta de rotiță în mecanismul existenței noastre, fără de care, dacă nu ne-am opri de tot, cu siguranță am scârțâi groaznic.
Printre micile artificii cu care super-femeile de lângă noi câștigă încă un pic de timp și printre ajutoarele de nădejde care fac treburile casnice mai ușoare, Indesit recomandă Ariel pentru fiecare casă. La rândul său, Ariel te-a invitat în ultimele săptămâni să intri în aplicația Super-Femeia Ariel și să nominalizezi, în semn de mulțumire și recunoaștere, o super-femeie de lângă tine. Campania noastră s-a încheiat, dar asta nu înseamnă că „vânătoarea” super-femeilor nu trebuie să continue! Reperați-le, urmăriți-le și aplaudați-le, în fiecare zi. O merită.
Între timp, vă așteptăm pe pagina de Facebook Ariel România.