Povestea lor: Premoniţiile trebuie luate în considerare

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Legăturile dintre bunici şi nepoţi sunt, de multe ori, mai puternice decât cele dintre parinţi şi copii. Iar povestea Marthei confirmă din plin acest lucru. Iată ce are de povestit despre premoniţii:
Mi-am dorit mult sa am macar un nepoţel, dar Dumnezeu nu a vrut înca sa ma binecuvânteze cu asemenea dar. M-am resemnat, aşa încât am renunţat sa-mi mai doresc ceva cu atâta ardoare. Totuşi, ma întorc în timp, cu jind. Îmi vine în minte imaginea mamei, o femeie deosebita, cu nenumarate calitaţi, priceputa în toate. Era frumoasa, deşteapta, înţeleapta, cu un sufl et uriaş, iubită de toata lumea, dar, mai cu seama, de nepoată, de fiica mea. Iar dragostea era reciprocă.

Viitorul dă semne

Căutând o carte, am găsit în biblioteca mamei un caiet îngălbenit de vreme. În el erau notiţe în limba franceză, din vremea în care mama era elevă la liceu. Am rămas uluită de nivelul la care se facea carte la timpul acela. Mai mult decât atât, mama mai vorbea fluent greacă şi germana. Deşi avea un nivel de trai ridicat şi era considerata o femeie rasată, nu se sfia sa-şi pliveasca florile din gradina sau sa-şi îngrijeasca animalele din curte. A ştiut mereu sa-şi ţina familia strâns unita, prin metode doar de ea ştiute. Dar, la un moment dat, firul vieţii s-a rupt.
Era în spital. În timpul nopţii, a facut un infarct. Iar interesant este ca, în acelaşi timp, şi eu, şi fiica mea ne-am trezit brusc din somn, fara sa avem nici cea mai mica idee. Pe mine ma apasa o stare de sufocare inexplicabila. Fiica mea însa a fost trezita de un vis aproape real. O visase pe bunica ei draga, care îi spunea ca vrea sa plece în alta lume. Dimineaţă am aflat vestea trista, ora decesului fiind aceeaşi cu cea la care ne-am trezit brusc din somn.

Sângele apă nu se face

Trecerea mamei în nefiinţă ne-a luat prin surprindere. Discuţiile privind cheltuielile de înmormântare isca tensiuni în orice familie, mai ales în astfel de situaţii. Dar fiica mea a dat dovada de înţelepciune. A pus pe masa puţinii bani strânşi dupa vânzarea unor icoane pictate de ea. Venise în ţara, din Italia, împreuna cu soţul ei. Şi a vrut ca bunica sa aiba parte de liniştea binemeritata. Gestul ei m-a impresionat, caci i-a scos la iveala sufletul nobil, ca al celei pe care a iubit-o atât de mult.
De fapt, una dintre carţile pe care le-a scris i-a fost dedicata bunicii, careia i se adresa cu „mama”. Ma bucur ca am o asemenea fiica, însa regret ca a ales sa traiasca într-un glob de sticla, departe de rautaţile lumii, numai alaturi de soţul ei şi de animaluţele pe care le iubeşte. Sunt mândra de ea şi m-aş fi bucurat şi mai mult ca şi ea sa traiasca fericirea de a fi mamă.”

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton