Unde faci plajă vara aceasta: 4 piscine din Bucureşti

De Nicoleta Galeteanu pe

Apă curată, plajă cu nisip, cocktailul îţi vine la şezlong iar atmosfera este exact ca la mare. În aşteptarea sejurului pe litoral, piscinele în aer liber din Bucureşti sunt o…
 … alternativă excelentă unde să te răcoreşti pe vremea toridă.

Iată unde poţi face plajă în Bucureşti şi cât te cosă să îţi pregăteşti postul înainte de vacanţă.

Club Daimon

În Parcul Tineretului, vizavi de Sala Polivalentă, clubul Daimon este un loc foarte plăcut, răcoros şi cu multă verdeaţă, unde te poţi relaxa câteva ore la plajă. Pe lângă piscina în aer liber cu şezlonguri şi umbreluţe, te poţi destinde pe terenul de tenis sau la sala de aerobic, iar când ţi se face foame, poţi încerca o pizza delicioasă la restaurantul de aici.

Clubul se află pe strada Piscului numărul 10.

Preţ:
Luni – vineri: 40 lei
Weekend: 60 lei

Bamboo Sporting Club

Situată pe maginea lacului Tei, piscina deschisă a Bamboo Sporting Club este o altă oază de relaxare, unde găseşti atmosfera specifică de vacanţă. Cu piscina cu apă limpede, verdeaţa luxuriantă, decorul modernist, DJ lângă piscină şi servire la şezlong, vei crede că ai ajuns pe un litoral străin.

Clubul este situat pe strada Tuzla, la numărul 50.

Preţ:
Luni-joi: 20 lei
Vineri – duminică: 40 lei

Bleu Ciel

 
Un refugiu ideal în zilele călduroase este şi piscina Bleu Ciel din cartierul Floreasca, de pe strada Giuseppe Verdi, numărul 2.
Ai şezlonguri şi umbreluţe, bar şi terasă, dacă ţi se face foame, iar piscina este deschisă şi pe timpul nopţii.

Preţ:
Luni – vineri: 35 lei
Weekend: 40 lei

Club Floreasca

Complexul din strada Mircea Eliade este un spaţiu mai exclusivist ce pune la dispoziţie numeroase servicii spre recreere deplină. Masaj, saună, cosmetică, fitness dar mai ales piscina înconjurată de verdeaţă vor fi un răsfăţ delin într-un weekend petrecut în oraş.

Clubul este situat la marginea lacului Floreasca, pe strada Mircea Eliade, la numărul 1.
În preţul unei intrări sunt incluse sauna şi sala de fitness.

Preţ: 70 lei pe zi

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Câți bani câștigă Delia pe o oră de cântat

Câți bani câștigă Delia pe o oră de cântat