De ce sunt periculoase produsele de curăţat şi ce soluţii naturale există

De Unica.ro pe

Detartrantul, degresantul pentru aragaz, soluţia pentru şters faianţa şi chiar detergenţii de vase şi rufe conţin substanţe cu potenţial toxic foarte mare. Iată care sunt pericolele şi ce produse naturale poţi să foloseşti.

Ce toxine conţin produsele de curăţat

Printre substanţele toxice din produsele de curăţat se numără amoniacul şi hidroxidul de sodiu (soda caustică), ca să le menţionăm doar pe cele mai cunoscute. Vaporii de amoniac, de exemplu, irită pielea, ochii, gâtul şi chiar plămânii, fiind periculoşi mai ales pentru cei care suferă de astm.
Atunci când un produs pe bază de amoniac se combină cu unul pe bază de clor, se formează un gaz foarte toxic, deci atenţie la combinaţiile de produse pentru curăţat. La rândul său, clorul (hipocloritul de sodiu), este iritant atât pentru piele, cât şi pentru sistemul respirator, iar în cantităţi mari este toxic pentru ficat.
Hidroxidul de sodiu este foarte coroziv, „arde” pielea, ochii şi irită căile respiratorii. Din păcate, se găseşte în multe produse pentru curăţat cuptorul, pentru desfundat ţevile sau dezinfectante pentru toaletă.

Ce efecte au toxinele din produsele pentru curăţat

Efecte imediate se văd în cazul expunerii la cantităţi mari, fie prin ingerare, fie prin inhalarea vaporilor. Dar se vorbeşte şi despre efecte cronice, care apar în cazul expunerii prelungite la cantităţi mici de toxine. După ce foloseşti un produs toxic pentru a curăţa casa, vaporii persistă în aer şi sunt inhalaţi în cantităţi foarte mici. În plus, produsele pătrund în corpul tău prin piele dacă nu porţi mănuşi, dar şi prin ingerarea resturilor de pe obiectele din casă, de exemplu farfurii, furculiţe, etc.
Efectele sunt variate: unele toxine au efect cancerigen, altele pot produce crize de astm şi alergii sau pot afecta fătul dacă sunt folosite de o femeie însărcinată. În cazul expunerii prelungite, efectele se văd şi asupra ficatului şi rinichilor.

Cu ce înlocuieşti produsele de curăţat toxice

Din fericire, există o mulţime de soluţii naturale în locul celor de mai sus. Oţetul, bicarbonatul de sodiu, sarea, sucul de lămâie, boraxul, săpunul, peroxidul de hidrogen, alcoolul sunt ingrediente care te pot ajuta să-ţi cureţi casa fără să te supui niciunui pericol.
Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro